Daisuke şi Dragonul Albastru

        Se povesteşte că pe vremea când spiritele vieţuiau încă pe pământ laolaltă cu oamenii, trăia într-un sat de la poalele marelui Fuji un tânăr tăietor de lemne pe nume Daisuke. Era un băiat chipeş, harnic şi bun la suflet, dar de ceva vreme trăia într-o sărăcie cruntă    

     Într-o noapte, pădurea de pe munte, de pe urma căreia toţi îşi câştigau traiul, arsese complet. Nici un tril de pasăre şi nici un zumzet de albină nu mai înfiora tăcerea, nici o floare de primăvară nu mai bucura privirea. Muntele rămăsese cenuşiu ca pietrele din care era plămădit şi nimeni nu mai putea măcar să urce pe el, fiindcă părea că sub pietre, în inima lui, un foc ardea continuu.

         Cei în putere  luaseră de mult drumul pribegiei, în speranţa că vor găsi pe undeva locuri mai prielnice traiului, dar Daisuke avea o mamă neputinciosă şi nu vroia să o părăsească.

        Aşa se face că Daisuke rămăsese fiul tuturor bătrânilor satului, pe care îi ajuta cum putea: se trezea dimineaţa şi străbătea un drum neînchipuit de lung pentru a le aduce câte o sarcină de vreascuri răzleţite pe marginea drumului, le scotea apă din fântâni sau le înveselea zilele cântând la minunatul său shakuhachi. Băiatul în schimb, se bucura de binecuvântările acestora.

        Într-o dimineaţă, Daisuke a constatat că hambarele lor erau aproape goale. S-a sfătuit îndelung cu bătrâna sa mamă şi apoi cu ceilalţi bătrâni. Trebuia să plece din sat o perioadă mai lungă ca să  încerce să cumpere  ceva de-ale gurii, dacă nu vroiau să moară cu toţii de foame.

        Cum bani nu avea nimeni, fiecare bătrân i-a dat ce avea el mai preţios în casă spre a-l schimba pe orez, făină, sare, peşte sărat şi ce s-ar mai fi putut găsi.

         A doua zi dimineaţă, Daisuke şi-a luat rămas bun de la toţi,  a încărcat preţioasa povară în spinare, şi-a luat flautul şi a pornit cu inima uşoară la drum.

        A mers băiatul vreme de o zi şi o noapte , fără odihnă, dar nu a dat peste nici o aşezare. În dimineaţa celei de a doua zile, răzbindu-l oboseala, s-a aşezat la adăpostul unei pietre mari să-şi tragă puţin sufletul. Şi-a luat flautul şi a început să cânte un cântecel.

        Şi cum cânta el aşa, numai ce se aşază lângă el, apărută de nicăieri, o fată de o frumuseţe neasemuită.

        - Cine eşti şi ce cauţi prin părţile astea? l-a întrebat frumoasa făptură.

        - Numele eu este Daisuke şi sunt tăietor de lemne.

        Şi i-a povestit Daisuke toată tărăşenia cu pădurea arsă, bătrânii părăsiţi şi nevoia în care se aflau.

        Kami-ul, căci un kami era frumoasa făptură, a ascultat cu atenţie povestea lui Daisuke.  

        - N-ai să găseşi aici nici un ajutor. Ai să mergi drum lung şi n-ai să întâlneşti decât oameni sărmani ca şi bătrânii tăi. Precum vezi, nu numai pădurea ta a ars, ci tot ţinutul până la mare este pustiit, îi spuse spiritul.

        Daisuke se întristă atât de mult, că părea că toată vlaga se scursese din el. Atunci spiritul vorbi din nou:

           - Nu-ţi pierde speranţa. Dacă eşti curajos, vei aduce bucurie în viaţa tuturor.

        - Dacă stă în puterea mea să-i ajut, ce trebuie să fac ? a întrebat Daisuke.

        - Întoarce-te în satul tău. Dă ocol muntelui până ajungi în dreptul unei peşteri a cărei intrare este surpată . Eliberează intrarea şi intră în peşteră. În inima muntelui şi-a găsit sălaşul Dragonul Albastru. El  a adus pustietatea asta. Trebuie să-l faci să plece şi totul va reveni la normal.

        - Şi cum o să-l pot convinge eu, un biet muritor, să plece ?

        - Trebuie să te oferi să-l slujeşti trei zile.  Ia acest ac de păr şi dacă vei avea nevoie de mine, doar atinge-l şi voi veni să te ajut. Să nu-ţi fie frică de nimic!

        Daisuke mulţumi spiritului, luă preţiosul ac de păr în forma unei crenguţe înflorite de cireş şi făcu cale întoarsă spre sat.

        Când l-au văzut cu sarcina în spinare, bătrânii s-au întristat, crezând că totul este în zadar şi ei sunt sortiţi pieirii. Dar Daisuke le-a povestit întâlnirea cu spiritul, iar ei au început să spere din nou.

        A doua zi dimineaţa, Daisuke şi-a luat  din nou la revedere de la bătrâni şi a plecat spre munte. Ştia că viaţa tuturor depindea de el, aşa că, ajuns la peşteră, s-a grăbit să dea la o parte bolovanii.

        Intrând în peşteră, aerul fierbinte l-a ameţit şi aproape l-a lăsat fără suflare. Când şi-a revenit, în faţa lui se afla o creatură nemaivăzută, de trei ori mai înaltă ca el, cu ochi răi şi roşii şi cu  trupul îmbrăcat într-o platoşă de solzi verzi-albăstrui.

        - Ia te uită, ce avem noi aici ! Un omuleţ ! De când am venit aici  n-am văzut picior de muritor în peştera mea! În sfârşit am şi eu parte de puţină carne proaspătă!

        Şi în timp ce vorbea, îşi arăta cele două rânduri de dinţi, lati şi ascuţiţi ca lama unui cuţit. Suflul lui fierbinte îi ardea  pielea. Lui Daisuke îi venea să fugă, dar şi-a adus aminte de bătrânii săi. Şi atunci i-a spus creaturii:

        - Poate ar trebui să mai aştepţi puţin. Eu am venit aici ca să te slujesc.

        - Nu ştii ce te aşteaptă, băiete! Dacă dai greş, s-a  zis cu tine !

        - Păi dacă tot vrei să mă mănânci, n-am ce pierde dacă încerc. Dar dacă reuşesc, te rog să te întorci acolo de unde ai venit.

        - Eşti cam încrezut, băiete. Dar fie cum vrei tu. Pentru trei zile o să fii slujitorul meu. Acum treci aici şi te odihneşte ca să prinzi puteri. Când te vei trezi ai să primeşti prima sarcină.

        Daisuke s-a ghemuit într-un colţ şi s-a chinuit să adoarmă. Dar somnul nu se lipea de el. Se gândea:” Oare ce ar putea să-mi ceară  monstrul ăsta? Chinuit  de acest gând, a adormit într-un târziu.

        Când s-a trezit, Dragonul Albastru  stătea lângă el:

        -  Mult ai mai dormit, băiete ! Grăbeşte-te, că timpul trece şi nu va fi bine pentru tine ! Ia această găleată şi du-te  până la ocean. Să te întorci cu ea plină cu perle până la răsăritul soarelui, altfel te voi mânca.

        Daisuke era disperat.Ştia că nu are cum să ajungă la ocean până dimineaţa, darămite să se mai şi întoarcă ! Şi totuşi, luă găleata şi ieşi din peşteră. Şi merse, şi merse, deşi ştia că totul era în zadar...

        Şi atunci şi-a amintit de kami. A atins acul de păr şi făptura fermecată  a apărut în faţa lui.

        - Ce s-a întâmplat, Daisuke ?

        Şi Daisuke i-a povestit ce pretenţii avea dragonul.

        Atunci spiritul scoase un fluier de jad, suflă în el, iar la sunetul lui, doi pescăruşi apărură grăbiţi din înaltul cerului.

        - Ce doreşti, stăpână ? întrebară ei.

        - Luaţi găleata asta şi mergeţi până la ocean.  Umpleţi-o cu cele mai frumoase perle şi veniţi înapoi într-o secundă. Băiatul ăsta trebuie să îi ducă perlele Dragonului Albastru de pe  muntele Fuji. 

       Până să ridice privirea Daisuke, pescăruşii dispăruseră de pe cer.

         - Poţi să-mi cânţi un cântec până se întorc ei, îi spuse spiritul lui Daisuke.   

        Iar acesta s-a aşezat pe o piatră, şi-a scos flautul şi a început să cânte un cântec atât de duios, că până şi pietrele s-au înfiorat de plăcere ascultându-l.

          Abia terminase băiatul un cântec, că pescăruşii se şi întoarseră. Au dat băiatului găleata cu perle , iar spiritul a suflat uşurel peste el şi acesta s-a trezit în faţa peşterii de pe munte.

        Când dragonul l-a văzut pe Daisuke cu perlele, a început să scoată scântei albăstrui pe nas de furie.

        - Pe asta ai îndeplinit-o, dar mai ai două. Acum odihneşte-te, căci mâine vei primi o altă sarcină, spuse dragonul supărat.

        Când s-a trezit, dragonul îl aştepta deja.

        -  Eşti gata ?

        Daisuke încuviinţă cu o mişcare a capului.

        - Vreau să te duci să prinzi pentru mine inorogul ce sălăşuieşte pe Meoto Iwa.

        Daisuke  a crezut că nu a auzit bine. Nimeni nu reuşise vreodată să prindă vreun kirin.

        - De ce stai ? îl întrebă dragonul. Ai drum lung de făcut, aşa că ia-ţi picioarele la spinare!

        Daisuke se ridică şi ieşi din peşteră. Mergea trist spre ţărmul mării. Nici un plan nu-i încolţea în minte. Mai bine ar fi fugit şi s-ar fi ascuns undeva, ca monstrul acela rău să nu-l mai găsească!
        Dar când se gândea la asta, în minte i-a apărut chipul blând al mamei şi s-a gândit la suferinţa pe care i-o va provoca absenţa lui.

        Şi şi-a amintit de kami  şi de acul de păr fermecat. L-a atins, iar spiritul s-a întrupat lângă el.

        - Ce s-a întâmplat, Daisuke ? l-a întrebat spiritul.

        Iar Daisuke i-a povestit ce dorinţă are dragonul.

        - Nu fi îngrijorat, am eu un plan, spuse frumoasa făptură. Apoi scoase fluieraşul de jad şi suflă în el.

        Vântul a început să bată cu putere şi cerul s-a întunecat brusc. O monstruoasă femeie-yokai s-a întrupat lângă ei.

        - De ce m-ai chemat, fiica mea ? întrebă aceasta.

        - Te rog să-l ajuţi pe acest muritor. Prin ceea ce face, el mă ajută pe mine.

        - Ce trebuie să fac? întrebă  femeia - fantomă.

        - Dragonul Albastru din muntele Fuji i-a cerut să-i aducă inorogul de pe Meoto Iwa. Poţi să creezi o nălucă asemenea lui, ca să-l păcălim pe dragon ?

        - Pot, dar vraja ţine doar şapte zile.

        -  Pentru noi este de ajuns!

        Atunci femeia-fantomă a început să se învârtă din ce în ce mai repede, până a creat un vârtej îngrozitor, care a unit cerul cu pământul. Părea că pământul s-a deschis ca să absoarbă în măruntaiele lui tot cerul. Când vârtejul s-a potolit, în faţa lor stătea un inorog alb, de o frumuseţe nemaivăzută. Spiritul l-a mângâiat pe grumaz, i-a şoptit ceva la ureche şi apoi a suflat uşurel peste ei.

       Încă nu se luminase de zi, când băiatul ajunsese deja în faţa peşterii.

       Mare i-a fost supărarea dragonului când a văzut inorogul. Nu înţelegea cum un biet muritor putea avea atât curaj ca să-i îndeplinească vrerile. Crezuse că totul va fi o joacă pentru el şi că la sfârşitul celor trei zile va avea parte de o masă copioasă. Dar balanţa înclina în favoarea băiatului. Dacă şi mâine... dacă şi mâine va reuşi să ducă sarcina la bun sfârşit, va trebui să plece. Nici nu vroia să se gândească la asta.

       - Odihneşte-te ! tună dragonul supărat.

      Apoi începu să se foiască. Ce să-i cer?...  Ce să-i cer, ca să nu reuşească ?

        Daisuke se trezi, în sfârşit. Dormise  adânc şi visase tare urât. Îi era teamă ca nu cumva  năluca înşelătoare să fi dispărut. Când a văzut că este încă acolo, s-a liniştit.

        - Sunt gata, ce-mi porunceşti ? spuse el.

        - Eşti tare grăbit astăzi, ce s-a întâmplat?

        - Îmi doresc tare mult să văd din nou locurile astea verzi, spuse el curajos!

        Privirea dragonului se întunecă şi mai tare:

        - Eu cred că porunca asta n-ai s-o duci la bun sfârşit. Uite ce vreau să faci: dincolo de ocean trăieşte fratele meu, Marele Dragon Roşu. În tinereţe, am fost invidios pe el, fiindcă era mai puternic şi mai bun ca mine, iar oamenii îl venerau. Atunci i-am furat medalionul de jad  care-i sporea puterile şi l-am aruncat în ocean. Fratele meu s-a supărat pe mine şi m-a alungat, spunându-mi că pot să mă întorc doar dacă îi aduc medalionul furat. De atunci rătăcesc prin lume şi ocup pământurile altor spirite pe care le pârjolesc, pentru că nu-mi găsesc liniştea. Ca să plec de aici, îmi trebuie deci medalionul de jad al fratelui meu. Găseşte-l până mâine dimineaţă iar eu mă voi întoarce la mine acasă. Va fi bine pentru amândoi, nu crezi ?

        Daisuke ascultă cu atenţie povestea Dragonului Albastru. A ajuns la finalul celor trei încercări. Dacă spiritul cel bun îl va ajuta şi de această dată, va reuşi să izbândească, iar locurile acestrea îşi vor recăpăta strălucirea.

        Plecă din nou la drum.

        Merse ce merse şi atinse acul de păr fermecat. Ca de obicei, făptura fermecată apăru lângă el şi acultă cu atenţie ce ceruse dragonul de data asta.

        - O să răzbim şi acum, fii sigur, spuse spiritul şi fluieră din nou din fluierul de jad. De data  aceasta sunetul scos era subţire şi cristalin ca un tril de mierlă.

         La chemarea ei, din înaltul cerului a apărut o pereche de cocori.

        - Care ţi-e dorinţa, stăpână ? întrebară aceştia.

        -Vreau să-mi  găsiţi medalionul de jad al Marelui Dragon Roşu de dincolo de ocean. Fratele lui i l-a furat şi l-a aruncat în ocean. Dacă băiatul acesta i-l va duce , Dragonul Albastru va pleca din peştera de pe muntele Fuji.

        Cocorii s-au  înălţat pe cer, şi din două bătăi de aripi au dispărut din faţa ochilor lui Daisuke.

        În aşteptarea lor, spiritul l-a rugat iar pe Daisuke să-i cânte un cântec.  Acesta şi-a scos flautul şi a cântat un cântec  atât de frumos, că până şi soarele a început să zâmbească pe cer.

        Foarte curând, cei doi cocori s-au întors  purtând în cioc medalionul de jad al Marelui Dragon Roşu.  Spiritul i-a dat medalionul lui Daisuke şi a suflat uşor peste el, iar acesta s-a pomenit  în aceeaşi clipă la intrarea în peşteră.

        - Ai şi venit ? întrebă dragonul.

        Daisuke puse medalionul pe o piatră în faţa Dragonului Albastru.

        - Eu mi-am îndeplinit sarcinile. E timpul să te ţii  şi tu de cuvânt.

        - O să-mi ţin promisiunea. Dar vreau să ştiu un lucru: cine te-a ajutat să  izbândeşti ?

        Daisuke stătu puţin pe gânduri şi apoi vorbi:

        - M-a ajutat un spirit. El  m-a sfătuit să vin aici şi să mă ofer să te slujesc.

        Dragonul zâmbi şi-i spuse lui Daisuke:

        - Pentru că ai fost sincer, am să-ţi dăruiesc ţie inorogul. Eu n-am ce face cu el.

        O piatră i s-a luat de pe suflet lui Daisuke. Era îngrijorat că dragonul s-ar fi putut întoarce  când ar fi descoperit înşelăciunea

        - Îţi mulţumesc pentru darul preţios, spuse el fără să se piardă cu firea. Eu am să eliberez inorogul, pentru că e o fiinţă vrăjită şi  trebuie să o redau lumii căreia îi aparţine. Îţi urez drum bun şi sper să te împaci cu fratele tău.

         - Îţi mulţumesc pentru gândurile bune, îi spuse Dragonul Albastru luându-şi zborul.

        Daisuke îl urmări până când ochii săi nu mai văzură nici un punct pe cerul nesfârşit. Apoi eliberă năluca-inorog şi făcu drumul înapoi spre sat. În urma paşilor lui înfăţişarea pământului se schimba: din piatră şi ţărână creşteau copaci tineri şi viguroşi, fire proaspete de iarbă şi flori. Până să dea ocol muntelui,  în văzduh răsunau trilurile vesele ale păsărilor.

        Mare a fost bucuria mamei lui, ca şi a sătenilor, când l-au văzut coborând de pe munte.

        Viata şi-a reluat cursul obişnuit în satul de la poalele muntelui. Oamenii prosperau şi erau fericiţi.

        Într-o dimineaţă, la poarta lui Daisuke a oprit un alai nemaivăzut: mândri cavaleri călare pe inorogi însoţeau o letică bogat ormanentată. Din aceasta a coborât o fată de o frumuseţe răpitoare. Daisuke nu ştia ce se întâmplă şi nu îndrăznea să-şi ridice privirea căte oaspeţii aceia strălucitori.

        - Nu mă recunoşti, Daisuke?  vorbi tânăra din letică.

        Daisuke recunoscu atunci vocea făpturii fermecate cu ajutorul căreia eliberase muntele din stăpânirea Dragonului Albastru.

        - Am venit să-ţi mulţumesc că m-ai ajutat să-mi redobândesc puterea asupra acestui teritoriu, spuse tânăra. Eu am vehgeat asupra acestor pământuri secole întregi, până când  Dragonul Albastru m-a alungat . Nu puteam să mă întorc decât cu ajutorul unui muritor care să accepte să-l slujească timp de trei zile. Pentru curajul tău, noi spiritele acestui pământ, suntem dispuse să-ţi împlinim orice dorinţă. Alege bine: dacă vrei viaţă veşnică, putere, bogăţii, orice putem să-ţi oferim.

        - Vă mulţumesc, spuse Daisuke. Recunoştinţa voastră  mă onorează. Dar mie îmi place traiul meu de acum. Sunt alături de cei pe care-i iubesc, pot să muncesc, iar ceea ce câştig îmi este de ajuns. Nu vreau nimic mai mult.

        - Alegerea îţi aparţine, Daisuke, spuse spiritul. Dar  rogu-te, păstrează  măcar acul de păr cu floare de cireş pentru norocul fiicei ce-o vei avea mai tîrziu.

        La un semn al frumoasei făpturi, alaiul s-a pus în mişcare. Daisuke şi mama lui s-au întors în casă. 

        Peste un timp, Daisuke s-a căsătorit cu o fată frumoasă şi harnică şi au avut o fetiţă. La naştere, aceasta  a primit de la tatăl său delicatul ac de păr cu floare de cireş dăruit de spirit. Multe generaţii s-a vorbit despre norocul, bunătatea şi frumuseţea acestei fete.

          

                                                                         Originally by Mica

  

---

  Shakuhachi –flaut din bambus

  Kami -  nume dat generic în vechea Japonie spiritelor, forţelor, fenomenelor supranaturale

  Meoto Iwa –„ Stâncile căsătorite”, aflate în Marea Japoniei şi considerate reprezentarea zeilor originari, care au creat insulele Japoniei, Izanagi şi Izanami

  Kirin - inorog.

  Yokai - fantomă

---