De ce migrează animalele

   
         În fiecare an suntem martorii unui fenomen natural, care se repetă cu o precizie  matematică.  Încă din cele mai vechi timpuri, acest fenomen a stârnit în imaginaţia oamenilor credinţe, presupuneri şi ipoteze, care mai de care mai fanteziste, a determinat călătorii de studii şi vaste experimentări . Ştiţi despre ce vorbim? Despre acel du-te-vino periodic al anumitor vieţuitoare de-a lungul şi de-a latul Pământului.

        Migraţia este un fenomen natural des întâlnit în lumea animală. Însă la nici o specie  nu este atât de dezvoltat ca la păsări, care sunt extrem de dependente de mediul înconjurător şi care, favorizate fiind de marea lor mobilitate, pot să-şi aleagă cu uşurinţă locul unde condiţiile de viaţă sunt optime.

      Aşa se face că an de an, în apropierea iernii, când unele specii de păsări  întâmpină mari greutăţi în a-şi găsi hrana ele părăsesc regiunile lorde cuibărit pentru a se îndrepta spre ţările calde unde hrana se găseşte mai uşor.  Alte specii pleacă spre zone în care hrana este la fel de  puţină, dar care le asigură mai multă protecţie în perioada reproducerii şi creşterii puilor. Această deplasare dublă între zona de cuibărit şi cea de iernat  poartă numele de migraţie. 
     Dispariţia păsărilor în timpul toamnei şi reapariţia lor primăvara a primit explicaţii chiar ciudate de-a lungul timpului.
     Se credea, de pildă, că rândunelele hibernează în mâlul de pe fundul apelor sau că în timpul iernii cucul se transformă în uliu. 
     Aristotel, primul naturalist al antichităţii, credea că unele păsări migrează spre ţările calde în timpul iernii, iar altele (rândunelele, struzii, turturelele şi berzele) hibernează ascunse în peşteri şi scorburi de copaci.
       După Plinius, marele naturalist latin, berzele erau păsări migratoare, iar păsările care hibernau se retrăgeau în partea însorită a munţilor, unde se adunau în grupuri, pierzându-şi penajul, care le creştea din nou primăvara când se trezeau din hibernare.
        Aceste păreri s-au păstrat mult timp, iar legenda scufundării rândunelelor în mâl se întâlneşte frecvent în cărţile naturaliştilor evului mediu.
        În 1703 circula o altă legendă. Un naturalist din Anglia, Chares Morton, susţinea că în timpul iernii păsările ar migra pe lună. Călătoria ar fi durat 60 de zile, iar în acest răstimp păsările s-ar hrăni din rezervele lor interne.
        Pe lângă adepţii acestor teorii fanteziste, erau însă şi naturalişti care susţineau teoria migraţiei păsărilor.
      Abia din 1899, când s-a introdus metoda inelării păsărilor, oamenii de ştiinţă au putut să afle mai multe detalii despre perioadele şi traseele de migraţie ale păsărilor.
        Păsările călătoresc în grupuri sau singure, ziua sau noaptea, în funcţie de specie.

        Înainte de a migra ele consumă multă hrană pentru a acumula rezerve de energie.

        Unele păsări pot parcurge mii de kilometri fără oprire. Ele pot să se hrănească în zbor şi chiar să doarmă planând.

         Cele mai mari migratoare sunt păsările insectivore (iarna ,la noi, insectele sunt o raritate),  în timp ce păsările granivore sau cele omnivore migrează pe distanţe scurte sau sunt chiar sedentare.

        Rândunica migrează în Africa. Ea călătoreşte aproximativ 10.000 de kilometri anual. La reîntoarcerea în ţară revine exact în locul de unde a plecat şi îşi reface vechiul cuib.

        Chira polară cuibăreşte la Polul Nord,  dar hibernează la Polul Sud. Asta înseamnă un drum de aproape 36.000 de  kilometri.

        Barza albă migrează spre Africa  la începutul lunii septembrie.

        Cea mai mare parte a drumului o parcurge prin zbor planat,  folosindu-se de curenţii calzi ascendenţi care se formează ziua deasupra uscatului. Berzele din România ajung în Africa prin traversarea Bosforului. Cele din Europa Centrală ocolesc Marea Mediterană prin Strâmtoarea Gibraltar.

        Zonele de iernare preferate din Africa sunt savanele. Aici berzele se hrănesc mai mult cu insecte. Primăvara se întorc pe acelaşi traseu. Berzele tinere nu se întorc acasă pentru cuibărit primăvara, ci ele hoinăresc de-a lungul căii de migraţiune circa 2-3 ani, maturitatea sexuală fiind atinsă abia la 3-4 ani.
                                          
                                                                                 Barza albă
                                                                           (autor André Karwath aka Aka)
         În călătoria lor, păsările urmează  în fiecare an aceeaşi rută. Nu ştim prea bine cum se orientează. Poate că folosesc repere de pe cer, ca soarele sau stelele, dar şi de pe pământ, ca mările, munţii sau fluviile. Oamenii de ştiinţă cred că unele păsări pot găsi nordul şi sudul ca şi cum ar avea o busolă.

        Dar nu numai păsările migrează.

        Balenele migrează în fiecare an  către ape mai calde pentru a da naştere puilor. Asta se întâmplă în apropierea iernii. Atunci balena albastră şi balena cu cocoaşă pleacă din regiunile polare şi străbat oceanele Atlantic, Pacific şi Indian ca să se reproducă. Primăvara fac însă drumul înapoi spre regiunile polare.

        Şi unii peşti migrează.

        Somonul se naşte în râu şi devine adult în mare, unde trăieşte cam 4 ani. Apoi el se întoarce pentru a-şi depune icrele exact în râul în care s-a născut. Somonii îşi găsesc drumul cu ajutorul simţului gustativ. Fiecare peşte memorează „gustul” râului în care s-a născut. La revenirea din mare, recunoaşte urmele acestui gust şi le urmează instinctiv, până îşi găseşte casa.

Pentru majoritatea somonilor, migraţia spre locurile de reproducere este un eveniment unic în viaţă ( după depunerea icrelor mor din cauza epuizării sau din cauza dificultăţilor drumului de întoarcere).
     

        Anghilele migrează la rândul lor. De două ori în viaţă, ele străbat un drum de circa 6000 de kilometri  între locul naşterii şi cel al reproducerii. Călătoria puilor născuţi în Marea Sargasselor spre râurile din interiorul continentului european durează aproape 3 ani. La maturitate, acestea pornesc în ultima lor călătorie, parcurgând drumul spre Marea Sargaselor pentru a se reproduce.
      Scrumbiile de Dunăre şi sturionii (morunul, nisetrul, păstruga) migrează din Marea Neagră în Dunăre.

       Ţestoasele verzi migrează zeci de mii de kilometri de-a lungul apelor oceanelor, pentru a se reîntoarce pe exact aceleaşi plaje pe care s-au născut, în urmă cu zece ani.
        Le poţi vedea  aici: http://www.arkive.org/green-turtle/chelonia-mydas. 

        Fluturii monarh străbat în zbor  4500 de kilometri din Canada până în Mexic. Această călătorie misterioasdă durează două luni, în care fluturii zboară cu o viteză de  80 de kilometri pe oră.
                              
                                                 Autor: Armon

 

        Turmele de caribu ( renii din America de Nord) migrează iarna spre teritorii mai înierbate, în căutarea hranei. Ei sunt urmaţi de haitele de lupi, care atacă exemplarele ce nu ţin pasul cu turma.
        Puteţi încărca această fişă în format pdf aici:
         http://issuu.com/era123/docs/migratia