Troia, pe urmele unei legende

                       

    Iliada, poemul în care Homer relatează războiul troian este una din cele mai importante epopei ale antichităţii. Generaţii de copii au fost captivaţi de eroii acesteia, de luptele sângeroase şi de vicleşugul istoric care a făcut ca grecii să câştige războiul

        Multă vreme oamenii s-au întrebat dacă această operă magistrală are un sâmbure de adevăr sau este o simplă ficţiune. Această chestiune este subiect de dispută chiar şi astăzi.

        Începând din 1400 î.Hr în jurul Mării Egee puterea miceniană o domina pe aceea a Cretei. Aheii, eroii Iliadei şi Odiseei, vorbeau greaca, construiau cetăţi impenetrabile şi trăiau o istorie legendară şi plină de peripeţii.

               

        Iliada şi Odiseea descriu evenimente presupus a fi  avut loc în jurul anului 1200 î.Hr.

        La originea războiului troian, în viziunea lui Homer, se află fiul regelui Priam, Paris. Chemat să judece frumuseţea celor trei zeiţe – Hera, Atena şi Afrodita – el o alege pe Afrodita, zeiţa frumuseţii, care-i promite de soţie pe cea mai frumoasă dintre femei, Elena, soţia lui Menelau, regele Spartei.

                                     Judecata lui Paris

        Paris o răpeşte pe Elena. Urmându-l, aceasta îşi părăseşte oraşul şi familia.

        Răpirea acesteia nu rămâne fără urmări, căci Menelau este fratele lui Agamemnon, puternicul rege din Micene, iar acesta adună toţi prinţii lumii eline şi organizează o expediţie gândind să distrugă Troia.

        Este acesta un adevăr istoric sau doar geniul literar al lui Homer, care a ştiut să capteze atenţia oamenilor de-a lungul secolelor, creând o intrigă fabuloasă şi nişte  personaje remarcabile ?

        Multă vreme, cea mai mare parte a autorilor n-au avut nici un dubiu asupra realităţii faptelor relatate de Homer. Tucidide, de exemplu, susţinea că a avut loc un război în Troia, dar  el nu poate fi o sursă credibilă, fiindcă s-a născut în anul 460 î.Hr,  la mai bine de 800 de ani de la evenimentele în cauză.

        Astfel, Homer rămâne singura noastră sursă autentică. Problema e că nimeni nu ştie cine a fost Homer, de unde venea acesta şi nici prin ce mijloc a cunoscut detaliile acestei istorii.

        Dacă Homer a existat, el a trăit în jurul anului 900 î.Hr,  la o distanţă de aproximativ 300 de ani de  evenimentele relatate.

        Istoricii s-au întrebat dacă Troia nu este la rândul ei doar un mit. În fond, nimeni nu ştia unde se afla şi mulţi bănuiau că nu era decât fructul imaginaţiei grecilor, menită să glorifice puterea Atenei.

        La sfârşitul secolului al XIX-lea, un  german  a făcut una dintre cele mai mari descoperiri arheologice  a tuturor timpurilor.  Heinrich Schliemann a încercat să găsească dovezi că epopeile homerice se bazează pe fapte reale. El a căutat palatul lui Ulise şi apoi cetatea Troia.

        În anul 1871, bazându-se pe textele greceşti, a început săpăturile pe colina Hissarlik, pe coasta turcă a Mării Egee. A descoperit ruinele a şapte oraşe suprapuse, cel mai vechi datând de la sfârşitul epocii bronzului, în jurul anului 2500 î.Hr. Cel de al doilea era acoperit de un strat gros de cenuşă.

                                       Comoara lui Priam

        La 14 iunie 1873 el a scos la lumină în jur de 8700 de cupe, inele, brăţări de aur şi piatră, numindu-şi descoperirea „comoara lui Priam”, după numele regelui Troiei,  erou al Iliadei.   În realitate, stratul în care comoara era cufundată corespunde unei epoci mai timpurii cu circa o mie de ani decât cea în care se presupune că a avut loc acţiunea Iliadei.

         Descoperirea lui Schliemann  a demonstrat totuşi într-o manieră convingătoare existenţa unui oraş pe locul atribuit de Homer Troiei. Arheologii au botezat mica aşezare descoperită Troia VII , după ordinea straturilor arheologice. Vestigiile ne-o arată atât de mică şi de săracă  comparativ cu civilizaţia miceniană, încât nu putem înţelege de ce au ridicat grecii o armată atât de mare împotriva ei. Cel mai probabil motivele războiului ţin de relieful ei şi de poziţia geografică strategică, care permitea  controlul asupra vaselor care navigau pe Marea Neagră dinspre Europa spre Asia şi invers. Cetatea Troia era situată în peninsula Troada, în nord-vestul Asiei mici. Spre vest se învecina cu strâmtoarea Dardanele iar spre sud cu golful Adramition. Se afla pe o culme de deal la poalele căreia se întindea o câmpie largă, ia marea era aproape, la numai doi kilometri distanţă. Din muntele Ida izvorau două râuri ale căror ape udau câmpia, făcând-o să dea rod bogat.  După Homer, cetatea ar fi fost zidită de Ilos, fiul regelui Tros, care la rândul său se trăgea din Dardan , fiul al lui Zeus şi al Electrei. Şi iată cum aflăm de unde-şi trage numele strâmtoarea Dardanele. Iliada este povestea cetăţii Ilion, acesta fiind numele dat Troiei după întemeietorul său.

      În anul 1876, acelaşi Schilemann a căutat situl Micene şi a găsit nenumărate comori pe care le-a artibuit atrizilor.

                            Masca de aur a lui Agamemnon

        Dar dovezile existenţei celor două cetăţi nu sunt suficiente pentru a concluziona că acestea au purtat un război una împotriva celeilalte.

        Deşi arheologii au descoperit ziduri înalte în jurul Troiei, care sugerau existenţa unei societăţi militare, nu există nici un indiciu că o armată (şi încă una atât de mare cum o descrie Homer, compusă din 100.000 -130.000 de războinici) ar fi campat vreodată în afara zidurilor sale.

        Istoricii nu sunt convinşi nici că războiul, dacă a avut loc unul, ar fi putut dura 10 ani,  aşa cum afirmă autorul Iliadei. Cu siguranţă avem de a face cu exagerări proprii genului epic, căci la acea vreme armatele abia dacă  numărau câteva mii de oameni, iar campaniile nu se prelungeau mai mult de câteva luni.

        Cât despre celebra legendă a calului troian,  nimic  nu dovedeşte că această poveste are la bază o întâmplare reală.

        Animalul uriaş de lemn în interiorul căruia grecii s-au ascuns pentru a putea intra în oraş a fost considerat de troieni drept un dar al zeilor. Preotul Laocoon, care a profeţit că distrugerea Troiei se va datora acestuia,  a fost ucis de şerpii trimişi de Poseidon.Viziunea acestuia s-a împlinit şi în noaptea aceea cetatea a fost arsă din temelii, iar locuitorii acesteia ucişi în somn.

                         Giovani Domennico Tiepolo – Calul troian

        Este de asemenea discutabil rolul Elenei, frumoasa prinţesă a cărei răpire de către Paris a declanşat războiul.

        După Homer, frumuseţea acesteia era suficientă ca ca mii de navigatori să pornească în căutarea sa, dar nici un document istoric al antichităţii nu menţionează numele acesteia.

        Apărătorii textului lui Homer spun că structura generală este exactă, chiar dacă anumite evenimente colectate de poeţi pe durata a mai multe secole de transmitere orală ar fi putut fi transformate.

        Nu putem tranşa această chestiune cu certitudine. Descoperirile arheologice nu au permis până în acest moment, confirmarea sau infirmarea evenimentelor relatate.

        Săpăturile arheologice şi textele confirmă existenţa unei lumi conduse de prinţi războinici.

        Aşa puternică şi războinică cum a fost civilizaţia miceniană, a fost la rândul ei distrusă. În jurul anului 1200 î.Hr, ea a dispărut brusc, probabil datorită noului val de invadatori sau revoltelor interne. Grecia a intrat atunci într-o lungă perioadă de obscuritate.

        Adevărată sau nu, povestea continuă să fie una din cele mai fascinante din toate timpurile.

        Aşa cum spunea George Murnu, traducătorul Iliadei şi Odiseei în limba română „de-a lungul acţiunii descrise, poetul fixează individualităţile divine ale panteonului elin precum şi o mulţime de personaje eroice, care rămân pentru totdeauna reprezentative caractere tipice şi înşiră nenumărate scene din viaţa lor intimă sau publică, evenimente şi episoade de o amploare şi măiestrie descriptivă şi emotivă, care pe de o parte aruncă o bogată lumină asupra acelor vremuri îndepărtate, iar pe de alta, ridică în ochii noştrii pe marele aed  la înălţimi uimitoare şi explică elementul supranatural ce-l vedeau anticii în rapsodiile homerice.”

      Puteţi descărca fişierul Word aici:Troia, pe urmele unei legende

       Iar aici, expoziţia de vase de ceramică din perioada antică la Muzeul Naţional de Arheolologie din Atena: click
      Dacă vizitaţi  Grădina cu pici, pisici şi lipici veţi găsi pe Aleea literaturii rezumatele aventurilor eroilor din "Legendele Olimpului" (prima lectură suplimentară la clasa aV-a) iar pe Aleea personajelor - fişa biografică a scriitorului AlexandruMitru. 

       Ştiaţi că  şi alti scriitori români au fost fascinaţi de mitologia greacă ? Alexandru Odobescu a scris lucrarea "Zece basme mitologice", o adaptare a povestirilor lui G.W.Cox. Deşi ediţia nouă de la Editura Gramar este foarte ieftină, vă recomand să căutaţi prin anticariate ediţia scoasă de Editura tineretului în 1968, care nu este cu mult mai scumpă, dar are o grafică de excepţie, realizată de Iacob Desideriu. 
      Lectură plăcută !

     Sursa foto: Wikimedia