Vrabia cu limba tăiată

        A fost odată o femeie bătrână şi foarte rea.

        Într-o zi, aceasta a pus la fiert nişte orez ca să facă un terci. Dar o vrabie, care era preferata unei vecine, a poftit la terciul femeii. A gustat  mai întâi un bob, şi fiind bun, a ciugulit încă unul şi apoi încă unul, până ce nu a mai rămas nici o fărâmă de terci în vas. Când femeia cea rea a văzut aceasta, a prins vrabia,  a certat-o şi i-a tăiat limba. Supărată, vrabia a fugit departe şi nu   s-a mai întors.

        Aflând femeia căreia îi aparţinea vrabia ce s-a întâmplat, s-a întristat foarte tare, pentru că ea iubea vrabia ca pe propriul ei copil. Aşa că s-a hotărât să-şi lase casa şi să plece în căutarea iubitei sale păsări.

        Şi a mers ea, peste munţi şi câmpii şi de atâta mers şi-a rupt sandalele. Atunci s-a descălţat şi şi-a continuat drumul cu picioarele învelite în pânza ruptă de la mânecile kimono-ului. Când şi pânza s-a rupt, a mers mai departe în picioarele goale. Şi a mai mers încă drum lung, până când pietrele drumului i-au tăiat tălpile, iar picioarele s-au umflat şi s-au umplut de sânge.

        După o vreme, s-a oprit să se odihnească la umbra unui cireş bătrân.  Un ciripit vesel i-a atras atenţia. Ridicând privirea, a zărit-o pe iubita sa vrabie îngrijindu-şi puişorii.

        - Draga mea, ce bine că eşti sănătoasă! strigă ea, ridicând mâinile spre cer.

        Atunci vrabia a zărit-o pe stăpâna sa şi înţelegând că aceasta a străbătut drumul acela lung doar ca să o găsească şi să se asigure că ea este bine, s-a bucurat nespus şi a dorit să o răsplătească. Şi coborând din cuib, a bătut repede din aripi şi a apărut în faţa bătrânei o masă plină cu toate bunătăţile pământului: orez , peşte, fructe şi sake. Toţi puii vrabiei au servit la masă, iar la sfârşit, vrăbioiul şi-a aruncat cupa goală de sake şi a dansat în onoarea oaspetelui  lor dansul vrăbiilor.

        Toată ziua au petrecut, iar seara, când bătrâna a vrut să plece înapoi spre casa ei, vrabia a bătut iar din aripi şi în faţa oaspetelui au apărut două coşuri, aparent identice.

        - Ai fost bună cu mine şi m-ai îngrijit cu dragoste, aşa că vreau să-ţi fac un cadou de rămas bun. Ce coş vrei, pe cel mai greu  sau pe cel mai uşor? a întrebat-o atunci vrabia. 

        -Ei, mamă,  eu nu am venit aici ca să primesc vreun cadou, ci pentru că nu ştiam cum îţi merge şi eram îngrijorată de soarta ta, i-a răspuns bătrâna.

        Dar vrabia a insistat să-şi aleagă un coş. Şi atunci femeia a spus:

        - Eu sunt bătrână, iar drumul spre casă este tare lung, aşa că  cel uşor nu-mi va îngreuna paşii. Pe acesta îl aleg.

        Vrabia i-a întins atunci coşul cel uşor şi şi-a luat rămas bun de la stăpâna sa. Apoi a bătut iar din aripi deasupra capului femeii, şi aceasta s-a pomenit pe dată în curtea casei sale.

        Dimineaţa, când femeia  a deschis capacul coşului său, a amuţit de uimire: acesta era plin cu aur, argint, pietre preţioase şi suluri de mătase din cea mai fină. Iar coşul era fermecat, căci oricâte bogăţii ai fi scos din el, rămânea mereu la fel de plin. Având un suflet bun, bătrâna a împărţit bogăţiile ei la cei săraci, dar pentru că coşul  era fermecat,  nu a dus niciodată lipsă de ceva şi avea un trai îmbelşugat.

        Când femeia cea rea a văzut ce bogăţii a dobândit vecina sa, a fost cuprinsă de o invidie nemăsurată. Aşa că a întrebat-o degrabă unde stă vrabia, fiindcă se căieşte pentru răul  pe care i l-a făcut şi vrea să-şi ceară iertare. De bună credinţă fiind, femeia cea bună i-a spus vecinei sale ce vroia să afle.

        Atunci femeia cea rea a plecat să găsească vrabia. A luat cu ea mulţi servitori şi a călătorit doar în letică, nu cumva să  obosească pe drumul prea lung. Ajunsă la cireşul bătrân, a chemat vrabia şi, fără a-şi cere iertare, i-a spus acesteia că doreşte şi ea tot atâtea bogăţii ca vecina sa.

        Aşa că vrabia a adus în faţa femeii două coşuri, a întrebat-o dacă îl vrea pe cel uşor sau pe cel greu, iar aceasta l-a ales pe cel greu şi a plecat, fără să mulţumească. Era foarte grăbită şi se visa de acum mai bogată ca împăratul.

        Ajunsă acasă, a luat singură coşul cel greu şi s-a închis în cameră, arzând de nerăbdare să vadă bogăţiile dăruite de vrabie.

        Când a deschis capacul, a înlemnit de spaimă: coşul nu avea nici măcar o nestemată, ci era plin cu diavoli mititei care au sărit pe ea şi au făcut-o bucăţele.

        Astfel a scăpat lumea de femeia cea rea, iar femeia cea bună a trăit fericită mulţi ani de atunci înainte, iar vrabia s-a întors cu familia ei să vieţuiască alături de ea, fiindcă nu mai avea cine să o supere.

                                                                       Poveste populară japoneză