Rusia este cea mai
mare ţară din lume. Ea se întinde pe
două continente: Europa şi Asia. La
Nord se învecinează cu Oceanul Arctic, la vest cu Marea Baltică, iar la est cu Oceanul
Pacific. Pe lângă ruşi, aici trăiesc numeroase alte grupuri etnice cum sunt
tătarii, uzbecii, tadjikii, cazacii, turcii şi nu numai.
Relieful
Este
foarte variat, cu câmpii întinse, văi şi munţi. Lanţul munţilor Urali constituie graniţa verticală atât între Rusia şi Europa, cât şi între Rusia
şi Asia.
În
Rusia se află cel mai lung fluviu din Europa
–Volga şi cea mai mare rezervă de apă
dulce din Europa – lacul Baikal.
În partea de nord se află regiunea Siberiei, un loc cu climă foarte rece şi solul aproape în permanenţă îngheţat, cu
vegetaţie rară, formată mai mult din
muşchi şi licheni. Aceasta este tundra.
Aici trăiesc foarte mulţi reni. Se circulă în troikă, o sanie trasă de 3 cai. Tot aici se află cea mai lungă cale
ferată din lume, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Mai
jos de această regiune foarte aridă se
află o pătură de conifere, taigaua,
în care se adăpostesc o mulţime de animale întâlnite şi în ţara noastră ca
lupul, capra sălbatică, iepurele, veveriţa şi chiar fiorosul tigru siberian. În
sud se află stepa, o mare întindere
de iarbă.
Rusia pe vremea ţarilor
„Ţar” este numele dat vechilor
împăraţi ai Rusiei. Ţarina este soţia ţarului, împărăteasa, iar ţareviciul este
titlul dat fiul acestora.
Primul ţar rus se numea Ivan cel Groaznic şi a domnit în secolul al
XVI-lea. El este cel care a anexat
Siberia la Imperiul Rus. Nu ţi-ai dori să călătoreşti în timp ca să trăieşti în
epoca acestuia, cunoscută ca o epocă a terorii.
Petru cel Mare
Petru cel Mare este unul dintre cei mai faimoşi ţari ruşi. El a domnit în secolul al XVII-lea şi a construit oraşul Sankt Petersburg care a devenit capitala Imperiului Rus. În secolul al XVIII-lea avem o ţarină, Ecaterina a II-a, rămasă în istorie cu numele de Ecaterina cea Mare şi care a reformat din temelii statul rus. Numele său adevărat este Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst şi a fost soţia ţarului Petru al III-lea, pe care l-a înlăturat de la tron în 1762, proclamându-se suverană unică şi absolută a întregii Rusii.

Ultimul
ţar a fost Nicolae al II-lea. Acesta din
urmă a fost forţat să abdice la începutul secolului XX, urmare a Revoluţiei din
1917 şi asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolşevici (comuniştii ruşi). Moartea acestora a lăsat în urmă un
mister, trupul lui Alexei şi al uneia
dintre prinţese, Anastasia, nefiind
găsite o lungă perioadă de timp, ceea ce
a făcut să circule credinţa că aceştia ar fi supravieţuit masacrului.
Prinţesa Anastasia
De-a lungul timpului, multe persoane au încercat să-şi asume identitatea prinţesei Anastasia, cele mai cunoscute fiind Anna Anderson, care a declarat că a fost salvată de un soldat bolşevic îndrăgostit de ea cu care s-ar fi căsătorit. În 1938 a intentat un proces supravieţuitorilor familiei Romanov, care s-a terminat în favoarea ei în 1968. După moartea acesteia, testele ADN au dovedit însă că adevărata ei identitateera alta.

Cea
de a doua, Eugenia Smith şi-a publicat în 1950 o biografie pretinzând că este
Marea Ducesă Anastasia. A devenit celebră în 1963, când revista Life i-a
consacrat un articol. S-a dovedit că era născută în Bucovina în 1899 şi a
emigrat în SUA în 1929. A
inventat o poveste potrivit căreia toate fiicele ţarului şi chiar împărăteasa
ar fi supravieţuit masacrului şi ar fi
fugit din Rusia într-o maşină, apoi ar fi traversat Pacificul pentru a ajunge
în America. Nu a fost niciodată recunoscută de familia Romanov. Cu toate
acestea, a fost extrem de abilă în a-şi ascunde adevărata identitate, iar după
moarte a fost înmormântată cu titlul de Mare Ducesă şi a dorit să fie
incinerată pentru a nu putea fi identificată cu ajutorul testelor ADN. Adevărul
a ieşit însă la iveală şi în privinţa acesteia.
Tema
supravieţuirii prinţesei Anastasia a fost îndelung folosită în literatură şi
cinematografie, fiind cunoscute filmele în care Ingrid Bergman în 1956 îi dă viaţă personajului Ana
Anderson, mai recentul ”Anastasia: the mistery of Anna” - SUA 1986, cu Olivia
de Havilland şi Ami Irving în rolurile principale şi filmul de animaţie
Anastasia din 1997.
De
perioada domniei ultimului ţar este legat un personaj misterios numit Rasputin. A avut o mare influenţă asupra ţarului
şi ţarinei, fiind considerat de către aceştia ultima speranţă a fiului lor,
ţareviciul Alexei, bolnav de hemofilie. A fost asasinat de apropiaţi ai
ţarului, care au considerat că influenţa lui asupra acestuia este periculoasă
pentru imperiu.
După
revoluţie, Rusia a devenit republică,
fiind condusă de un preşedinte. Imperiul rus şi-a luat atunci numele de Uniunea
Republicilor Socialiste Sovietice (URSS). Rusia este prima ţară care a dat semnalul ruperii de comunism sub conducerea preşedintelui Mihail Gorbaciov (1985 - 1991). În 1990 mai multe ţări din uniune şi-au câştigat independenţa, iar ceea ce a rămas din fosta Uniune Sovietică a luat numele de Federaţia Rusă.
Aşezări urbane
În
Rusia se află oraşe remarcabile, ca Moscova sau Sankt Petersburg, vechea
capitală construită de ţarul Petru cel
Mare.
Moscova
este capitala Rusiei şi cel mai mare oraş
din Rusia. Este situată în centrul
părţii europene a Rusiei. Oraşul este atestat documentar de la jumătatea
secolului al XII-lea şi a fost capitala
imperiului din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea, când Petru cel
Mare a stabilit capitala la Sankt Petersburg. După revoluţia din 1917, Moscova
a redevenit capitală, de data asta a URSS-ului.
Moscova -vedere spre Kremlin |
În
centrul Moscovei se află Kremlinul. Kremlinul desemnează centrul fortificat al unui oraş. Mai multe oraşe ruseşti au astfel de cartiere, dar cel
mai cunoscut este cel de la
Moscova. Este ridicat în evul mediu, construcţia de cărămidă
roşie are 19 turnuri, cel mai impunător fiind Turnul cu clopot care datează din
1586 . Kremlinul adăposteşte, printre altele, Arsenalul, Mausoleul lui Lenin,
Palatul Terem. Pe o latură a Kremlinului se află Piaţa Roşie, cu Biserica Sfântul Vasile, unul din cele mai
frumoase monumente din Rusia. Cea de a doua latură este mărginită de grădina
ţarului Alexandru, iar cea de a treia de fluviul Moscova. Prima construcţie a
Kremlinului a fost realizată în anul 1156, din lemn, iar în secolul al XV-lea a
fost reconstruit la iniţiativa ţarului Ivan al III-lea, care a adus cei mai
renumiţi arhitecţi italieni pentru a realiza o construcţie somptuoasă care să-i
servească drept reşedinţă.
Metroul
din Moscova, a cărui construcţie a început în anul 1930 este remarcabil prin
staţiile sale cu ornamete sculptate foarte bogate.Ca şi flux de călători,
este al doilea din lume, după cel din Tokyo.
Sankt Petersburg este al doilea oraş ca mărime din Rusia. A fost
construit de Petru cel Mare în urmă cu 300 de ani. Este un oraş impunător, cu numeroase
palate şi biserici. Traversat de canalele râului Neva, este un fel de Veneţie a
Nordului .
Şi-a
schimbat numele de mai multe ori. La începutul secolului XX s-a numit
Petrograd, apoi Leningrad, în cinstea
tatălui revoluţiei ruse, Ivan Ilici Lenin. Abia în 1991 oraşul şi-a reluat
vechiul nume.
Sankt Petersburg - Neva |
Calea ferată transsiberiană este cea mai lungă din lume, cu un traseu de aproape 10.000
de km, care începe la
Sankt Petersburg şi se termină la Vladivostok. Distanţa
de la Moscova
la Vladivostok se parcurge în 8 zile. La construcţia acesteia s-au folosit mai
mult deţinuţi. Construcţia a început în
anul 1891, în timpul ţarului Alexandru al III-lea şi a fost terminată în
1913, înaintea izbucnirii primului război mondial. Condiţiile de muncă erau
foarte grele, muncitorii fiind nevoiţi să suporte condiţii de climă extreme.
Lemnul
pentru şine a fost importat din
Norvegia, cel local fiind mult prea umed. Prima şină a fost construită în 1891,
iar în 1901 se putea deja călători de la Moscova la Vladivostok.
Una
dintre cele mai frumoase opriri ale Transsiberianului este cea de lângă lacul
Baikal.
Transsiberianul
Transsiberianul
Locuinţa
tradiţională poartă denumirea de izba şi este o casă ţărănească din
bârne, de obicei cu o singură cameră, cu un cuptor mare pe lemne. În rusă,
„izba” înseamnă cameră încălzită.
Locuinţă tradiţională |
În
trecut, tăranii din Rusia erau numiţi şerbi. Aparţineau boierilor şi trăiau pe
pământurile acestora, neavând voie să le părăsească. Deseori copiii acestora
erau separaţi de părinţi şi vânduţi. Rusia a fost ultima ţară din Europa care a
abolit sclavia în 1861.
Rusia
este şi ţara marilor artişti. Mari poeţi şi scriitori ca Gogol, Tolstoi,
Dostoievski, Puşkin, Cehov, mari pictori precum Kandinski , Aivazovski, Serov, compozitori
precum Prokofiev... Multe din poveştile pentru copii pe care le ştiţi provin
din Rusia (Bucle de aur, Turtiţa fermecată, Petrică şi lupul…).
La şcoală copiii învaţă un alfabet cu totul diferit de actualul nostru
alfabet, dar care a fost într-o vreme folosit şi la noi, mai ales în cărţile
vechi bisericeşti, alfabetul chirilic. La originea acestuia stă alfabetul vechi grecesc.
Multe
obiecte decorative sunt fabricate în Rusia. De pildă păpuşile Matrioşka, Ele simbolizează fericirea
în familie şi reprezintă mama şi copiii săi. Matrioşka „s-a născut” în 1890 într-un atelier de jucării din Moscova. Este un fel de ou din lemn, pe care este pictată o femeie
şi care se deschide la jumătate, înăuntrul lui fiind o altă Matrioşka, mai mică.
Şi tot aşa, până la ultimul ou, care este întreg. De obicei, Matrioşka este
formată din trei până la opt păpuşi.
Matrioşka
Matrioşka
Personaje
din viaţa şi cărţile copiilor ruşi:
Ded
Moroz ( Moş Gerilă) are o ţinută similară lui Moş Crăciun şi este însoţit
de Fata zăpezii (Snegurotcha). Spre
deosebire de Moş Crăcin, Moş Gerilă rus
vine într-o sanie trasă de un cal . Se spune că în trecut el a fost un vrăjitor
crud care răpea copiii şi cerea daruri pentru răscumpăraerea lor, iar acum,
pentru a-şi repara greşelile din trecut, le împarte cadouri.
Baba Yaga este o vrăjitoare care zboară într-o piuă fermecată , vâslind prin aer cu mătura, un fel de Muma Pădurii sau Baba Cloanţa
din basmele noastre. Deseori este reprezentată ca trăind într-o casă fără
ferestre, aşezată pe picioare de găină,
în adâncul pădurii. Gardul care o înconjoară este construit din oseminte umane iar
vrăjitoarea foloseşte cranii umane pe
post de felinare.
Uşa
casei sale are o clanţă făcută din mâini de om, iar o gură plină cu dinţi
ascuţiţi serveşte drept lacăt.
În
cele mai multe poveşti Baba Yaga este
înfăţişată ca o femeie bătrână, urâtă şi crudă care mănâncă oameni, mai ales
copii. Există însă şi poveşti în care aceasta ajută eroul, adăpostindu-l,
dându-i sfaturi bune sau obiecte cu puteri magice.
Ca şi asiaticii din Extremul Orient, ruşii sunt mari băutori de ceai. Ceaiul a fost introdus în Rusia în secolul al XVII-lea prin teritoriul mongolez şi era folosit de aristocrati ca medicament, îndulcit cu miere. Ceaiul rusesc se prepară într-un vas special, numit samovar, o invenţie pur rusească, devenită un simbol al ospitalităţii si bunăstării familiale.
Samovar
Dacă vreţi să intraţi în atmosfera Rusiei ţariste vă recomand romanul "Focul de Gheaţă" de Kai Meyer. Acţiunea se petrece în anul 1893, în timpul domniei ţarului Alexandru al III-lea (1881 -1894), tatăl ultimului ţar, Nicolae al II-lea. Personaje fantastice ca Moş Vifor, Crăiasa Zăpezii şi Tamsin, magiciana cuvintelor, îşi întretaie paşii cu cei ai unor oameni obişnuiţi ca Maus, o orfană care lucrează la curăţenie într-un mare hotel de pe bulevardul Neva şi cu agenţii poliţiei secrete a ţarului. Este exploatată spaima ţarului de a nu fi asasinat de mişcarea nihilistă, spaimă reală ce-şi are originea în moartea violentă a tatălui său, ţarul Alexandru al II-lea. De altfel datele istorice consemnează faptul că în timpul domniei acestuia, poliţia dobândise puteri sporite, viaţa oamenilor fiind atent supravegheată de agenţi speciali aflaţi sub conducerea unui Căpitan Civil, cenzura a fost înăsprită, iar învăţământul superior a fost adus sub controlul direct al statului, studenţii fiind primii suspectaţi de răspândirea ideilor nihiliste, care se opuneau regimului politic existent.
Categoria de vârstă: 10 - 14 ani.

Kai-Meyer-Focul-de-gheaţă
Despre asasinarea ţarului Alexandru al II-lea şi despre mişcarea nihilistă, un articol interesant, ceva mai complex:CLIC
Această fişă în format pdf:aici
Despre asasinarea ţarului Alexandru al II-lea şi despre mişcarea nihilistă, un articol interesant, ceva mai complex:CLIC
Această fişă în format pdf:aici
Rezumat:
Limbă oficială –rusa
Capitala Moscova
Suprafaţă- 17.075.400 km pătraţi
Populaţie -142.000.000 locuitori
Monedă – rubla
Sursa foto: wikimedia commons
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu