Cocorul japonez

        Habitat

        Trăiesc în Asia de est, în regiunea cuprinsă între sudul Rusiei, nordul Chinei, Mongolia şi în insula Hokkaido din arhipeleagul japonez.

        În aceste zone, prefer locurile cu multă umiditate : mlaşini, râuri, câmpii umede, lacuri de acvacultură, riziere.

        Sunt o specie în pericol, fiindcă astăzi nu mai există decât 2750 de exemplare, iar numărul nostru este în continuă scădere, din cauza vânătorii dar şi din cauza distrugerii locurilor de cuibărit.

        Aspect

        Mă recunoaşteţi uşor : am penajul alb, cu vârful aripilor, gâtul şi picioaarele negre. Pe creştet am o porţiune care nu este acoperită de pene, dar care are o frumoasă culoare roşie, întocmai ca băsmăluţa Scufiţei Roşii.

        Sunt înalt cam de 1,60 m şi cântăresc cam 10 kilograme.

       Mai am un cioc lung, ascuţit şi galben de care mă folosesc ca de un harpon. Când pescuiesc  mă scufund pe jumătate şi alerg în căutarea prăzii –peşti şi micuţe nevertebrate acvatice.

        Meniul meu

        Sunt o pasăre omnivoră, deci mănânc de toate : peşti, amfibieni,insecte, rozătoare, dar şi iarbă, trestie şi grăunţe.

        Familia mea

        Sunt o pasăre care trăieste în stol.  În zbor, stolul ia forma unui triunghi isoscel, ca să despicăm văzduhul mai uşor. Pe pământ, ne strângem mai mulţi si ne stabilim nişte paznici. Prudenţa noastră a fost consacrată în hieroglife ca simol al vigilenţei. 
        Primăvara, în sezonul de cuibărit are loc  parada nupţială. Aceasta este foarte cunoscută datorită ritualului de dans, care cuprinde reverenţe, răsuciri şi salturi. Partenerii rămân deseori împreună până la moartea unuia din ei. De aceea, noi suntem  şi un simbol al iubirii şi al fidelităţii.

        Când vine vremea să fim părinţi, construim cuibul împreună. Femela depune două ouă şi apoi le cloceşte. Din păcate, de cele mai multe ori, un singur pui supravieţuieşte. Acesta zboară de la trei luni, dar rămâne cu noi până face un an.

        Migraţia

      Iarna, migrăm spre delta Fluviului Galben, al doilea cel mai lung din China, care se varsă în Marea Galbenă sau într-o zonă situată între Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Unele din aceste teritorii se găsesc în apropierea câmpurilor petrolifere şi sunt periculoase, poluarea cauzând numeroase otrăviri.

        Cei care trăim pe insula Hokkaido nu obişnuim să migrăm.  În acest loc,  în anul 1952 am rămas doar 32 de exemplare, dar prin grija fermierilor şi a copiilor care ne-au hrănit am fost salvaţi şi în timp, numărul nostru a crescut.

      Şi în Rusia au fost puse în practică programe de înmulţire. Dar esenţialul pentru conservarea speciei noastre îl reprezintă păstrarea mediului nostru  de viaţă.

                                                    Autor:BS Thurner Hof

 

Mai multe imagini aici:http://www.pbase.com/merigan/japredcrownedcrane

                                                 http://www.vincentmunier.com/