Pe vremea când oamenii de
abia începuseră să populeze Marele Nord, eschimoşii erau cel mai fericit popor
al Planetei Albastre. Ei dispuneau de hrană din belşug, aveau apă suficientă şi
nu se certau niciodată. Ziua se bucurau de strălucirea Soarelui iar în timpul
nopţii profitau de lumina delicată a Lunii. Pentru trib, totul era o sursă de
bucurie şi un pretext de sărbătoare.
Dar s-a întâmplat că trei dintre ei au
devenit geloşi pe fericirea celorlalţi. Au încercat prin toate mijloacele să dezbine membrii tribului, dar fără succes. Aşa că au hotărât să atace astrul zilei,
tatăl tuturor lucrurilor, pentru a-l
ucide. Sperau că astfel camarazii lor vor fi privaţi de căldură şi lumină, că
viaţa va deveni dificilă şi că nefericirea se va cuibări în
inimile tuturor.
Şi-au pregătit atacul cu cea mai mare
grijă: săgeţi şi harpoane pe care le vor
proiecta pe cer la miezul zilei.
În ziua hotărâtă, şi-au lansat armele
către Soare, dar în zadar. Tot ceea ce era trimis către cer cădea pe pământ, ars
de razele Soarelui.
Fără să se descurajeze, au încercat să
răcească Soarele aruncând spre el uriaşe blocuri de gheaţă. Planul lor a dat greş şi de această dată: gheaţa se topea şi cădea pe atacatori.
Dar nici asta nu i-a descurajat. Voiau
cu orice preţ să provoace nefericirea celor din jur. Au plănuit atunci să facă să
facă să dispară astrul nopţii. Au discutat împreună multe săptămâni fără să
găsească o soluţie.
Într-o seară, după ce băuseră mai mult
decât de obicei, şi-au ridicat privirile către Lună şi au început să-şi bată
joc de ea, adresându-i vorbe urâte.
Întristată, buna Lună a plâns multă vreme din cauza
răutăţii lor. Văzând că insultele lor au avut efect, cei trei şi-au înteţit
atacurile, şicanând astrul nopţii săptămâni la rând.
Luna s-a săturat să-i tot asculte. I-a
povestit necazul său Soarelui, care a hotărât să intervină. Ceea ce ignoraseră
cei trei eschimoşi era că Luna era sora Soarelui şi că ei se întâlneau de două ori
pe zi.
Soarele le-a cerut mai întâi acestora să
oprească atacurile.
Spre nenorocul tribului, cei trei netrebnici, prea leneşi pentru a
merge la vânătoare, erau singuri în sat. Nimeni altcineva n-a auzit porunca
Soarelui, iar cei trei n-au vrut să ţină cont de ea şi i-au râs acestuia în nas.
Atunci Soarele şi-a ieşit din fire şi a
hotărât să le dea o lecţie pe care să n-o uite niciodată: el s-a hotărât să dispară de pe cerul
Eschimoşilor şase luni pe an.
Şi aşa a apărut noaptea polară.
(legendă inuită)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu