Sub cireşii în floare

        Japonia este numită şi „Ţara Soarelui-Răsare” pentru că este situată în estul continentului asiatic. Emblema ţării este un soare roşu.

        Arhipeleagul japonez este format din circa 8600 de insule, cu relief preponderent muntos şi cu mulţi vulcani (circa 200, din care 109 sunt încă activi).  Cel mai înalt munte este Fuji, cu o înălţime de 3776 m.

        Din multitudinea de insule ce formează arhipeleagul japonez, patru sunt mai mari: Hokkaido, în nord, Honshu, cea mai mare, unde se află capitala Tokyo, Shikoku şi Kyushu, în sud.  Vechile legende japoneze povestesc că întregul arhipeleag este construit pe spinarea unui dragon adormit. Când dragonul se mişcă, pământul Japoniei se cutremură.

        Chiar dacă locuitorii arhipeleagului  sunt obişnuiţi cu cutremurele şi valurile tsunami, o catastrofă ca aceea din 11 martie 2011 este un eveniment ieşit in comun. După cutremurul de mare intensitate ( 8,9 grade pe scara Richter) şi tsunami-ul cu valuri de peste 10 metri, arhipeleagul nipon s-a confruntat cu pericolul nuclear. Mai multe explozii au avut loc la centrala nucleară de la Fukushima, situată în nordul insulei Honshu. Peste 100.000 de clădiri au fost distruse, au murit 6539 de oameni, iar alti 10.534 au fost declaraţi dispăruţi. O lume întreagă a urmărit îngrijorată evoluţia evenimentelor, iar mobilizarea internaţională în sprijinul sinistraţilor a fost una fără precedent.

        Tokio este capitala Japoniei din anul 1868. În centrul său se află palatul imperial, care este înconjurat de cele mai importante clădiri administrative. Cu cei peste 10 milioane de locuitori ai săi,  este unul din cele mai populate oraşe din lume.

        Majoritatea străzilor sunt prea înguste pentru a permite circulaţia automobilelor, dar sistemul de trenuri şi metrouri din Tokyo este foarte bine pus la punct.

        Există nenumărate temple (pagode) şi parcuri, clădiri tradiţionale, dar şi locuinţe moderne supraetajate. Spaţiul de locuit este folosit la maximum.

        Locuinţele tradiţionale japoneze sunt construite din lemn, pe piloni de lemn şi fără etaj.  Acoperişul larg şi mult ieşit în afară ca şi podeaua ridicată le feresc de pericolul inundaţiilor în caz de ploi torenţiale. De asemenea, zidurile au deschideri largi şi asigură o aerisire maximă.

        Spre deosebire de casele europene, în afară de intrare, baie şi bucătărie, nici o cameră nu are o destinaţie specifică, putând fi folosită după nevoi, ca salon, cameră de dormit, sufragerie. Mobilierul este minimal, la fel şi elementele decorative, totul realizat din materiale naturale ( rogojini din papură împletită, paravane  şi lămpi din hârtie sau mătase, mobilier şi decoraţiuni din bambus.

                         http://en.wikipedia.org/wiki/File:194michinoku_folk_village3872.jpg
        Locuinţele moderne au adoptat stilul occidental şi din ce în ce mai multe familii locuiesc astăzi în apartamente situate în mari clădiri din beton. Chiar şi în aceste apartamente există însă o cameră amenajată în stil tradiţional, cu podele acoperite cu tatami.

        Tatami este o rogojină de papură împletită pe care japonezii o întind pe podeaua locuinţei lor. În general, un tatami are 1,91m pe 0,95 m, iar dimensiunile camerelor se exprimă deseori în tatami. Pardoseala acoperită cu tatami este răcoroasă vara şi  călduroasă iarna .

        Grădinile japoneze sunt cu totul diferite de cele europene. Sunt foarte ordonate şi au o cromatică plăcută, dar nu întâmplătoare. Crearea unei grădini japoneze este o operaţiune foarte complicată, grădinăritul fiind considerat o artă, ale cărei secrete le deţin doar persoanele avizate. Există câteva constante în costruirea unei grădini: o sursă de apă sub forma unei fântâni sau a unui iaz; câteva pietre decorative; felinare din piatră; un pod către o mică insulă; un pavilion pentru servirea ceaiului şi un gard din materiale naturale.

         Şcolar în Japonia  

        Japonia este una din ţările în care rata alfabetizării este foarte ridicată: 100% din japonezi au urmat ciclul primar şi 99,5% au urmat ciclul secundar.

        În Japonia, anul şcolar începe în aprilie şi se termină în martie. Copii japonezi merg la şcoală 6 zile pe săptămână, cel puţin cinci ore pe zi şi nu au prea multe vacanţe.

        Sistemul şcolar japonez este alcătuit din 6 ani de şcoală primară, 3 ani de şcoală secundară (junior high school) şi alţi 3 ani de senior high school, după care urmează sistemul universitar.

        Elevii îşi petrec majoritatea timpului în şcoală, iar de multe ori la prânz  aceştia mănâncă în clasă.  Şcoala se închide la orele 18. Înainte de plecare, elevii trebuie să cureţe clasa.

        Disciplina este esenţială în viaţa de şcolar, iar în majoritatea şcolilor este obligatorie uniforma.

        Cărţile după care învaţă sunt diferite de ale noastre: prima pagină pentru ei este ultima pentru noi şi citesc de la dreapta spre stânga.

        Scrierea japoneză

      În urmă cu 1500 de ani japonezii nu aveau un sistem de scriere, iar cunoştinţele se transmiteau pe cale orală. Apoi au împrumutat sistemul chinez de scriere pe care l-au adaptat limbii japoneze.

        Nu este deloc uşor să scrii în japoneză. Ai nevoie de mult exerciţiu. Există patru tipuri de scriere: Kanji, care reprezintă cuvinte complete sau idei. Aproximativ 2000 de kanji sunt folosite în vorbirea curentă, dar există mai mult de 4000. Elevii japonezi trebuie să ştie să scrie aproximativ 1000 de kanji când termină şcoala primară. Hiragana şi katakana sunt semne care reprezintă sunete, ca şi la noi. Ele sunt utilizate pentru a scrie cuvinte care nu pot fi scrise cu kanji. Un alt sistem învăţat este romaji, adică scrierea occidentală.

        Elevii învaţă de asemenea artele japoneze tradiţionale cum sunt caligrafia (shodo) şi poezia (haiku).

        Caligrafia sau arta scrisului frumos se învaţă din primul an de şcoală.

        Scrierea caligrafică se realizează prin  înmuierea unei pensule sau peniţe  în  tuş sau cerneală pentru a scrie caracterele kanji şi deskana într-o manieră artistică.

        Ce este un haiku?

        Un poem foarte scurt: 17 silabe, repartizate astfel: 5 pentru primul vers, 7 pentru al doilea şi 5 pentru al treilea. Un  haiku trebuie cuprindă un kigo, adică să evoce anotimpul în care a fost scris. Poetul trebuie să transmita emoţii profunde folosind cuvinte simple.

        Copiii japonezi se amuză realizând origami, figurine din hârtie pliată ce reprezintă animale, plante sau diverse alte obiecte.

        Păpuşile există în tradiţia japoneză de foarte mult timp. La început, ele nu erau considerate jucării, ci obiecte cu puteri magice: se credea că-şi pot proteja proprietarul, că pot alunga insectele, că pot opri ploile, etc. Înaintea epocii Edo (1603), nobilii obişnuiau să ofere păpuşi familiei imperiale, existând credinţa că ele îi pot ocroti pe membrii acesteia  împotriva bolilor. Cu timpul, acestă tradiţie s-a pierdut, locul său fiind luat de obiceiul de a oferi aceste păpuşi fetiţelor.

        Hinamatsuri- sărbătoarea păpuşilor este un festival care se desfăşoară în ziua a treia a lunii a treia a fiecărui an. La prima aniversare a zilei de naştere feţiţele japoneze primesc de la bunicii dinspre mamă sau de la mătuşi un set de păpuşi ( 15 la număr), care urmează să fie expuse în fiecare an la această sărbătoare, pe un podium etajat. Păpuşile reprezintă familia imperială, escorta şi muzicanţii, toţi în straie de curteni. Fetiţele primesc oaspeţi pe care trebuie să îi servească, sărbătoarea având şi un rol educativ, micuţele fiind învăţate de mici cum trebuie să se poarte în asemenea împrejurări.

        Kokeshi  sunt figurine din lemn pictat, fără mâini şi picioare, cu un cap mare fixat direct pe un corp cilindric. Ele erau la origine jucării ale copiilor ţăranilor din insula Honshu. Corpul este decorat cu flori roşii, negre sau galbene. Astăzi ele sunt deseori achiziţionate de turişti ca suveniruri. Există chiar un muzeu al păpuşilor kokeshi în oraşul Kuroishi.

        Şi pentru că am vorbit de Sărbătoarea păpuşilor, se cuvine să mai amintim două sărbători deosebite : Hanami şi Koinobori.

        Hanami este sărbătoarea florilor, momentul în care japonezii, adunaţi sub ramurile unui cireş înflorit, îşi exprimă bucuria în faţa miracolelor naturii.

        Koinobori are loc pe 5 mai şi  este sărbătoarea băieţilor. Cu această ocazie se arborează la poartă sau pe acoperiş crapi de hârtie colorată. Crapul este simbolul vitalităţii, al curajului şi al succesului.  De obicei se arborează un crap negru pentru tată şi crapi coloraţi corespunzând numărul băieţilor din casă, în ordinea vârstei: roşu, albastru, verde, portocaliu, roz.

        La sărbători, atât femeile cât şi bărbaţii poartă un kimono. Este o tunică de mătase sau de bumbac, prinsă  în talie cu o centură lată numită obi.  
       Ceremomia ceaiului constă în prepararea ceaiului verde într-o manieră foarte elaborată. Este o artă care presupune cunoştinţe profunde şi o mare sensibilitate, ea invitând la meditaţie asupra sensului vieţii şi aprecierii naturii. 

                                      http://cs.wikipedia.org/wiki/Kimono

       Mâncarea
      În Japonia, cantitatea, prezentarea şi modul de preparare sunt la fel de importante ca hrana însăşi. Unele alimente sunt acoperite în aluat, apoi prăjite în ulei. Acest mod de preparare se numeşte "tempura". Dar cel mai cunoscut fel de mâncare japonez este acela care se mănâncă crud: sushi.
      Sushi se face dintr-o mică bilă de orez care se aplatizează şi se înveleşte(sau nu) într-o algă. Apoi se adaugă deasupra peştele crud . Acesta poate fi somon, caracatiţă sau crab. Înainte de a-l mânca, se scufundă într-un sos de gimbir şi un piure verde foarte iute, wasabi.

        Samuraii formau o clasă de războinici în perioada feudală a Japoniei. Ei jurau credinţă unui senior şi se supuneau unui cod de conduită foarte sever, numit bushido. Aceşti războinici formau un grup de elită, asemănător cavalerilor occidentali din evul mediu. Copiii destinaţi a deveni samurai  începeau pregătirea la o vârstă fragedă. Programul lor era foarte dur, ei fiind permanent obligaţi să-şi dovedească curajul. Crescând, ei învăţau artele războiului, cum ar fi trasul cu arcul, scrima, luptele, călăria. În timpul iernilor învăţau să scrie şi erau iniţiaţi în filozofia budistă.

        Codul de onoare al samurailor este încă folosit în artele marţiale japoneze ca judo sau karate. El cuprinde următoarele nouă virtuţi:  bunătate, dreptate, curaj, respect, stăpânire de sine, onoare, fidelitate,sinceritate, modestie. 

            Sportul naţional japonez este sumo. Acesta este rezervat doar bărbaţilor şi se distinge prin greutatea luptătorilor ( în medie 150kg) Trebuie să-ţi arunci adversarul  în afara saltelei sau să-l faci să atingă pământul cu altă parte a corpului decât picioarele. Rareori lupta durează mai mult de un minut. Luptătorii poartă o pânză înfăşurată  în jurul taliei şi între picioare. Părul acestora este este uns cu ulei şi strâns în coc.

        În trecut, tehnicile învăţate în artele marţiale serveau efectiv în lupte. Astăzi, ele au devenit sporturi pe care le practicăm după anumite reguli, pentru a ne păstra în formă sau pentru a ne apăra în situaţii urgente.

            Vă spune ceva numele de Hokusai ?

        Katsushika Hokusai a fost un pictor şi gravor japonez care a trăit între 1760-1849. Cele mai populare lucrări ale sale sunt „Cele 36 de vederi ale Muntelui Fuji” create între 1826 şi 1833.

        Japonezii sunt inventatorii celebrelor „manga”.

      Termenul de manga însemnă „imagini aleatorii” . În afara Japoniei, el  este folosit numai pentru a desemna benzile desenate japoneze. Cele mai populare manga au fost transformate în anime-uri( desene animate). Stilul de desen japonez este unul foarte expresiv, personajele având ochii mari, iar nasul şi gura mici. Acest stil a avut o influenţă mare asupra benzilor desenate la nivel mondial, fiind practic creat un curent artistic de benzi desenate manga. Printre cele mai populare manga sunt unele foarte cunoscute vouă : Naruto, Dragon Ball, Astro.
        O practică foarte populară printre tineri este cosplay.Termenul se compune din două cuvinte englezeşti costume-play(costum+joacă).
Cosplayerii  se deghizează în personaje celebre din benzile desenate sau jocuri video. Uneori, tinerii se întâlnesc în locuri publice pentru a-şi arăta costumele şi pentru a fi fotografiaţi de turişti.
        Cam asta este tot ce am reuşit să adun despre Japonia. Destul pentru a vă stârni curiozitatea, nu ?
        Pentru cei care ştiu puţină engleză( 8-12 ani), vă recomand o călătorie virtuală accesibilă:http://issuu.com/mrgeebee/docs/erniesjourneyjapan-final?mode=window&backgroundColor=%23222222
         Iar aici veţi găsi informaţii în franceză: 

              http://web-japan.org/kidsweb/explore/french/index.html