Legenda renului şi a lupului

        La începuturile lumii, nu exista nici o vietate, nici un animal, doar primul bărbat şi prima femeie. Aceasta din urmă    l-a rugat pe Kaila, zeul cerului, să populeze pământul. 
        Kaila i-a transmis că trebuie să facă o copcă în banchiză şi să pescuiască prin ea toate animalele. Aşa a făcut femeia, şi fiecare colţişor al pământului a prins viaţă. Ultimul pe care femeia l-a scos a fost renul, despre care Kaila i-a spus că este cel mai valoros dar pe care i   l-a  făcut, deoarece acesta îi va hrăni poporul.
       Femeia a eliberat renul şi i-a spus să se răspândească  şi să se înmulţească. Renii s-au înmulţit  şi curând, fiii primei femei au putut să-i vâneze pentru a se hrăni cu carnea lor şi   să-şi confecţioneze corturi şi veştminte din pielea lor. Totuşi, descendenţii primei femei alegeau mereu cele mai frumoase exemplare, aşa că într-o zi n-au mai rămas în turme decât animalele slabe şi bolnave.  De acestea inuiţii se temeau, fiindcă credeau că mâncându-le vor deveni neputincioşi şi bolnavi ca ele.
      Atunci femeia îl întrebă pe zeul cerului ce să facă, iar acesta îl vizită pe Amarok, spiritul Lupului. Amarok le ceru copiilor săi, lupii, să mănânce ei exemplarele slabe şi bolnave, pentru ca turmele să devină iar numeroase, cu animale puternice şi sănătoase, iar fiii femeii să poată vâna din nou.

      De atunci, omul, lupul şi renul au nevoie unul de altul. Renii hrănesc lupii, dar lupii menţin renii sănătoşi, pentru ca omul să aibă la rândul său cu ce se hrăni.
                                  legendă inuită consemnată de  Farley Mowat