Coada animalelor

                          

          

     Pe vremuri, animalele nu aveau coadă. Calul nu putea să alunge muştele, veveriţa se temea să sară dintr-o creangă în alta, vulpea era mai puţin frumoasă, iar despre leu, nici să nu mai vorbim !

          Înţeleptul rege al animalelor, leul, luă hotărârea de a îndrepta lucrurile. Se gândi mult timp cum să rezolve problema. Şi pentru că nu-i dădea de cap singur, ceru sfatul vulpii.

          « Nu pot avea toţi aceaşi coadă " cumpăni vulpea.

          « Şi eu gândesc la fel », răspunse leul. « Dar cum să  fac împărţeala fără să nedreptăţesc pe cineva ?»

           Vulpea stătu pe gânduri puţin, apoi spuse :

          « E foarte simplu. Cei care vor sosi primii vor primi cele mai frumoase cozi. »

          Leul fu de acord :

          « E o idee excelentă : dă fuga în pădure şi anunţă toate animalele că trebuie să se prezinte la prânz, pe malul râului, pentru împărţirea cozilor. »

          Vulpea se achită repede de sarcină şi alergă într-un suflet la râu, cu gândul să ajungă prima la locul de întâlnire. Şi aşa se şi întâmplă. După vulpe, urmă calul, apoi veveriţa, pisica şi câinele, care ajungeau mereu primii când era vorba să  se împartă ceva. După ei au venit celelalte animale ; elefantul, porcul şi iepurele  au ajuns ultimii.

          După ce toate animalele s-au adunat în poieniţa de pe malul râului, leul începu să împartă cozile. Primul care îşi primi coada fu chiar el, că doar nu degeaba era rege! Şi îşi luă o frumoasă coadă lungă şi  aurie, terminată cu un elegant smoc de blăniţă.

          Pe urmă, leul le dădu nişte cozi mari şi stufoase vulpii şi veveriţei. Calul îşi alese o superbă coadă din fire lungi de păr, care fluturau elegant în vânt. Câinele şi pisica primiră şi ei nişte cozi prezentabile, dar animalele care au ajuns ultimele au primit unele sărăcăcioase. Elefantul primi  un cordon subţire, cu câţiva ţepi  la capăt. Inima lui a fost frântă de durere la vederea ei, motiv pentru care şi astăzi merge cu trompa  în jos. Coada porcului era subţire ca o râmă; trebui să o onduleze ca să pară mai frumoasă. 

           Bietul  iepure rămase fără coadă.Câinele şi pisica începură să se certe pentru a hotărî a cui coadă e mai frumoasă. La un moment dat, câinele prinse pisica şi îi rupse o bucăţică din vârful cozii. Pisica fugi într-un copac şi din acea zi, ea preferă să fugă din faţa câinelui. Iepurele luă din tufiş bucăţica pierdută de pisică şi o lipi pe spatele său. Aşa se explică de ce iepurele are o coadă atât de mică.

                                                          legendă africană