Fac parte din familia canidelor. Trăiesc în pădurile din emisfera nordică. Blana mea poate fi albă, neagră sau gri. Cântăresc între 25 şi 35 de kilograme şi trăiesc 10 - 15 ani.
Sunt un
animal carnivor. Mă hrănesc cu mamifere mici (iepuri, rozătoare) sau cu
mamifere mari, pe care le vânez împreună cu cei din haita mea. Nu ucid decât pentru a mă hrăni. Când vânez,
încerc să rămân nevăzut de pradă până în ultimul moment. Sunt înzestrat cu un
miros neîntrecut, aşa că simt prada
de la distanţe mari. La ora mesei, şeful haitei face legea.
Haita mea
are 8 până la 14 membri: cuplul dominant, puii şi adulţii din naşterile
anterioare. În haită, fiecare dintre noi are un loc bine stabilit şi respectat.
Şeful haitei domină toţi masculii iar femela dominantă – toate celelalte femele.
Amândoi îşi arată rangul prin comportament: îşi ţin coada ridicată, coama
zbârlită, urechile drepte.
Funcţia de
„Şef de haită” este pe viaţă. Dar dacă
eşti puternic şi devotat haitei, când şeful îmbătrâneşte şi îl părăsesc puterile
îţi poate ceda locul său. Câteodată, când doi tineri lupi au calităţi deosebite, are loc o luptă. Învingătorul
devine şef, iar învinsul pleacă să-şi întemeieze o altă haită.
Comunic cu
tovarăşii mei prin urlet. Nu hibernez şi suport foarte bine iarna.
Numai cuplul
dominant are dreptul să procreeze. Asta pentru ca haita să-şi păstreze
vigoarea, lăsând urmaşi puternici, capabili să supravieţuiască.
Lupoaica
naşte primăvara câte 4-5 pui, după o gestaţie de 9 săptămâni. Puii se
nasc într-un bârlog săpat în pământ, sub
o rădăcină groasă sau un bolovan. După ce aceasta aduce pe lume puii, toată haita stă aproape de bârlog ca să o
apere şi să-i asigure hrana. Puii ies afară din bârlog la trei săptămâni de la naştere. În iulie, haita părăseşte
bârlogul şi îşi caută un alt loc, pentru a-i învăţa pe pui să vâneze. Toamna,
aceştia se alătură haitei la vânătoare.
Şi acum
despre relaţia noastră. Cui i-e frică de
lupul cel rău ?
Cred că
tuturor oamenilor, dar mai ales vouă, picilor.
De unde vine
frica ? Din poveştile şi poeziile copilăriei voastre, care ne pun mereu într-o
lumină proastă. Vă amintiţi: „A venit un
lup din crâng/ Şi-alerga prin sat să fure/ Şi să ducă în pădure/ Pe copiii care
plâng”...?. Ei bine, vă asigur că bunicile voastre n-aveau dreptate. Niciodată
vreun fârtat de-al meu n-a umblat prin sat
să fure copiii. Dar dacă vă
aventuraţi singuri prin pădure, e posibil să păţiţi ca biata căpriţă a domnului
Seguin ...
Hm, mi-e
greu să recunosc, am mai rămas şi noi de ruşine... cu vânătorul din „Scufiţa
roşie”, cu mama capră din „Capra cu trei iezi”, cu „Cei trei purceluşi” sau cu Petrică cel mic
al lui Prokofiev. Iar de La Fontaine, nu
mai vorbesc !
Ştiţi care
este adevărul? Omul şi lupul se întâlnesc rar în natură. Avem o mare îndemânare să fugim din calea voastră
şi să ne ascundem. A fost o perioadă în care ne-aţi vânat fără încetare, pentru
simpla voastră plăcere, dar cred că aţi
înţeles că aţi pus în pericol echilibrul
speciilor.
Vreţi să
vedeţi cât suntem de frumoşi ? Ne găsiţi aici:
Cât despre textele poveştilor, accesaţi link-uk acesta: povesti-pentru-copii.com
Pagini de colorat:
http://www.hugolescargot.com/coloriages-animaux-nature/coloriage-loup.htm
Pagini de colorat:
http://www.hugolescargot.com/coloriages-animaux-nature/coloriage-loup.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu