vineri, 27 iulie 2012

Lupul


        

                         Fac parte din familia canidelor. Trăiesc în pădurile din emisfera nordică. Blana mea poate fi albă, neagră sau gri. Cântăresc între 25 şi 35 de kilograme şi trăiesc 10 - 15 ani.
        Sunt un animal carnivor. Mă hrănesc cu mamifere mici (iepuri, rozătoare) sau cu mamifere mari, pe care le vânez împreună cu cei din haita mea.  Nu ucid decât pentru a mă hrăni. Când vânez, încerc să rămân nevăzut de pradă până în ultimul moment. Sunt înzestrat cu un miros neîntrecut, aşa că simt prada  de la distanţe mari. La ora mesei, şeful haitei face legea.
        Haita mea are 8 până la 14 membri: cuplul dominant, puii şi adulţii din naşterile anterioare. În haită, fiecare dintre noi are un loc bine stabilit şi respectat. Şeful haitei domină toţi masculii iar femela dominantă – toate celelalte femele. Amândoi îşi arată rangul prin comportament: îşi ţin coada ridicată, coama zbârlită, urechile drepte.
        Funcţia de „Şef de haită” este pe viaţă.  Dar dacă eşti puternic şi devotat haitei, când şeful îmbătrâneşte şi îl părăsesc puterile îţi poate ceda locul său. Câteodată, când doi tineri lupi au  calităţi deosebite, are loc o luptă. Învingătorul devine şef, iar învinsul pleacă să-şi întemeieze o altă haită.
        Comunic cu tovarăşii mei prin urlet. Nu hibernez şi suport foarte bine iarna.
        Numai cuplul dominant are dreptul să procreeze. Asta pentru ca haita să-şi păstreze vigoarea, lăsând urmaşi puternici, capabili să supravieţuiască.
        Lupoaica naşte  primăvara câte 4-5  pui, după o gestaţie de 9 săptămâni. Puii se nasc într-un bârlog  săpat în pământ, sub o rădăcină groasă sau un bolovan. După ce aceasta aduce pe lume puii,  toată haita stă aproape de bârlog ca să o apere şi să-i asigure hrana. Puii ies afară din bârlog  la trei săptămâni  de la naştere. În iulie, haita părăseşte bârlogul şi îşi caută un alt loc, pentru a-i învăţa pe pui să vâneze. Toamna, aceştia se alătură haitei la vânătoare.
        Şi acum despre relaţia noastră. Cui  i-e frică de lupul cel rău ?
        Cred că tuturor oamenilor, dar mai ales vouă, picilor.
        De unde vine frica ? Din poveştile şi poeziile copilăriei voastre, care ne pun mereu într-o lumină proastă.  Vă amintiţi: „A venit un lup din crâng/ Şi-alerga prin sat să fure/ Şi să ducă în pădure/ Pe copiii care plâng”...?. Ei bine, vă asigur că bunicile voastre n-aveau dreptate. Niciodată vreun fârtat de-al meu n-a umblat prin sat  să fure copiii.  Dar dacă vă aventuraţi singuri prin pădure, e posibil să păţiţi ca biata căpriţă a domnului Seguin ...
        Hm, mi-e greu să recunosc, am mai rămas şi noi de ruşine... cu vânătorul din „Scufiţa roşie”, cu mama capră din „Capra cu trei iezi”,  cu „Cei trei purceluşi” sau cu Petrică cel mic al lui Prokofiev.  Iar de La Fontaine, nu mai vorbesc !
        Ştiţi care este adevărul? Omul şi lupul se întâlnesc rar în natură. Avem  o mare îndemânare să fugim din calea voastră şi să ne ascundem. A fost o perioadă în care ne-aţi vânat fără încetare, pentru simpla voastră plăcere, dar  cred că aţi înţeles că  aţi pus în pericol echilibrul speciilor.
        Vreţi să vedeţi cât suntem de frumoşi ? Ne găsiţi aici:
        Cât despre textele poveştilor, accesaţi link-uk acesta:     povesti-pentru-copii.com
       Pagini de colorat: 
http://www.hugolescargot.com/coloriages-animaux-nature/coloriage-loup.htm




        



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu