Iepurele judecator

                       

        

                                                          

   Un lup înfometat mergea prin pădure în căutarea unei prăzi. Şi tot visând el la iepuri, mieluşei şi căprioare, a căzut într-o capcană. S-a tot zbătut, încercând să scape, iar când s-a convins că singur nu va reuşi, a început să strige după ajutor.

        Ei, dar cine să-l ajute pe fiorosul pădurii ? Toţi se temeau de el şi nu îndrăzneau să se  apropie.

        Şi dintre toate vietăţile asuprite de cruntul lup, numai  blânda căprioară s-a oprit puţin să vadă de ce se vaită acesta.

        - Surioară, ajută-mă ! Fie-ţi milă de sărmanii mei copilaşi care o să moară de foame dacă nu ajung mai repede acasă !

        - Nu te scap, lupule, că ai să mă mănânci şi atunci or plânge copiii mei !

        Dar atâta se tângui lupul şi-i jură căprioarei că nu se va atinge de ea şi că o va apăra pe ea şi copiii ei de toate fiarele pădurii, că aceasta sfârşi prin a-l crede şi îl ajută să scape din capcana vânătorului.

        Odată scăpat, lupul uită de jurămintele făcute. Şi vru să sară pe căprioară şi s-o sfâşie. Însă ca să nu pară nerecunoscător, se gândi s-o înduplece cu vorba :

        - Draga mea, mi-ai salvat viaţa şi-ţi sunt recunoscător. Dar  sunt atât de înfometat, că sunt convins că dacă nu mă laşi să te mănânc, aş muri de foame şi tot  n-aş ajunge la bieţii mei copilaşi! îi spuse acesta căprioarei înfricoşate.

        - Dar mi-ai promis că nu te atingi de mine ! Îţi încalci cuvântul ?

        Şi lupul continuă să-i explice că asta-i viaţa şi că de când e lumea, lupul este un prădător iar căprioara este prada lui.

        Şi pe când lupul se întrecea în vorbe care mai de care mai meşteşugite, doar-doar o va convinge pe salvatoarea lui să se lase devorată, iată că trece pe acolo  un iepure.

        Simţind nevoia să aibă şi ea un aliat, căprioara îl strigă:

        - Iepuraşule, tu care eşti atât de înţelept, fii te rog judecătorul pricinii noastre!

        Iepurele se opri şi întrebă:

        - Dar ce s-a întâmplat?

        Şi lupul îi povesti iepurelui cum s-a prins în capcana vânătorului, cum a strigat după ajutor şi cum căprioara l-a ajutat să-l scape. Şi cum, dacă tot l-a scăpat o dată, are datoria să-l scape şi a doua oară, lăsându-se mâncată.

        - Măi, ce tărăşenie ! exclamă iepurele, după ce se gândi puţin. Aşa cum spui tu, lupule, pare că aţi avea amândoi dreptate. Dar ca să judec corect, ar trebui să văd cu ochii mei cum s-au întâmplat lucrurile.

        Şi lupul, fioros, dar puţin la minte, îi făcu iepurelui pe plac şi se vârî din nou în capcana vânătorului.

        -Uite, aşa stăteam eu când căprioara a venit să mă scape...

        - Păi atunci stai aşa până o veni vânătorul să-ţi pună pielea pe băţ, mincinos nerecunoscător ! spuse iepurele şi dintr-un salt, se pierdu cu căprioara în adâncul pădurii.

                                               poveste populară tibetană
Puteţi descărca povestea în format pdf  şi o fişă de lucru pe bibliocat.eklablog.com