Trăia cândva o babă urâtă şi la chip, şi la
suflet.
Nici o vietate nu putea suferi să stea în
preajma ei, fiindcă pe toate le bătea, le suduia şi uita cu zilele să le dea să
mănânce. Toate îşi luaseră deci lumea în cap: câinele fugise şi se pripăşişe la
o stână, pisica fugise în pădure, purcelul îşi făcea veacul la baltă şi la fel
şi raţele.
Ajunsese
baba de plânsul lumii, numai că nimeni din sat nu-i plângea de milă, ştiind-o
cât era de haină.
Într-o
zi, ajungându-i cuţitul la os, numai ce se hotărăşte baba să plece în lume,
gândind că poate prin alte locuri va putea să trăiască din cerşit.
Zis
şi făcut. Îşi pune baba noastră o bocceluţă în spinare şi-o porneşte la drum.
Şi
merge, şi merge, până ajunge la marginea
unei păduri. Se opreşte ea să se odihnească niţel pe o buturugă şi numai ce
stătea acolo, apare dintr-o dată un moşneag.
-Ziua
bună, măicuţă ! zise acesta privind-o cu luare-aminte. Ce vânt te aduce prin părţile
astea ?
-
Sărăcia, taică, sărăcia, bat-o vina ! N-am mai mâncat de nu mai ştiu când şi mi
s-a lipit stomacul de şira spinării, spuse baba.
Moşul
scoase atunci din traista lui un codru de pâine şi o bucată de brânză şi i-o
dădu babei să-şi potolească foamea. Apoi îi dădu dintr-o ploscă un vinişor
dulce şi parfumat, cum nu mai băuse baba în viaţa ei.
-
Nu mai umbla măicuţă pe drumuri, că nicăieri nu-i ca acasă. Uite, pentru că te
văd aşa de amărâtă, îţi dăruiesc găina aceasta. Dacă o hrăneşti bine, o să-ţi
facă în fiecare dimineaţă un ou de aur şi aşa o să te chiverniseşti.
Ia
baba găina, mulţumeşte moşului şi face drumul înapoi spre casă.
Ajunsă
aici, aranjează un cuibar pentru găină sub patul ei şi dă fuga pe câmp să
culeagă nişte porumb ca să o hrănească. Seara se culcă cu gândul la minunea pe
care o va vedea a doua zi dimineaţă.
Soarele
răsărise de mult când s-a trezit baba. Ridică ea ţolul şi se uită sub pat.
Când, ce să vezi ? În cuibar, exact cum spusese moşul, un ou de aur.
Ţopăie
baba de fericire prin bătătură, apoi ia oul şi fuge cu el la târg. Ia o sumă
frumuşică pe el, îşi cumpără niscaiva provizii şi niste porumb bun pentru găină
şi se întoarce acasă.
Azi
aşa, mâine aşa şi în toate zilele la fel.
Bătătura babei e acum de nerecunoscut: pe locul bordeiului întunecos se
află o gospodărie frumoasă, cu hambare şi cămări încărcate cu toate roadele
pământului. Baba a strâns avere, nu glumă, cu ouăle găinuşei fermecate.
Într-o
zi, după ce tocmai se întorsese de la tîrg, vede baba găina şi ce-şi zice ?
Dacă
găina asta face un ou de aur în fiecare zi, de atâta vreme, pesemne că în
măruntaiele ei se află o mulţime de comori. Ce-ar fi să o tai eu ? Aşa nu voi
mai fi nevoită să fac efortul să o hrănesc, n-o să-mi mai consume nimeni bunătatea
asta de porumb, iar cu banii luaţi pe comoară o să trăiesc împărăteşte !
Şi
n-a stat mult pe gânduri baba, că a şi luat un cuţit din bucătărie şi a
despicat burta găinii.
Când
colo, ce să vezi ? În burta găinii, nici urmă de comoară ! Numai carne şi
sânge, ca la orice vietate.
Aşa
a rămas baba fără ouăle de aur, iar averea strânsă s-a risipit curând. Casa
frumoasă s-a ruinat, iar ea a ajuns să trăiască din nou în bordei.
Şi
toate astea s-au întâmplat numai din cauza nechibziunţei şi lăcomiei ei
nemăsurate !
Morala poveştii: Nu e nimic rău în
dorinţa de a-ţi spori averea, dar fă acest lucru cu chibzuinţă. Altfel, s-ar
putea să pierzi tot ce ai.
adaptare personală după o fabulă de Esop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu