Şcolar în alte vremuri

             În perioada preistorică, copiii nu mergeau încă la şcoală. Nici nu existau şcoli în acea perioadă, iar tot ceea ce învăţau era să procure hrană şi să o pregătească, să confecţioneze unelte şi să le folosească. „Învăţătura” lor se limita la minime cunoştinţe de subzistenţă, transmise pe cale orală de către părinţi. Am putea spune că picturile rupestre reprezentau un fel de "manual" destinat transmiterii unor cunoştinţe către urmaşi.

            În antichitate, în urmă cu aproape 5000 de ani, într-un regat numit Sumer, oamenii au inventat scrierea. Şi pentru a-i învăţa pe alţii să scrie şi să citească au inventat şi şcoala. Dar nu toată lumea avea dreptul să înveţe. Numai băieţii aveau acest privilegiu.

            Acum 2500 de ani în Grecia antică, tot băieţii mergeau la şcoală. Acolo învăţau să scrie, să citească, să socotească, să cânte şi să recite poeme. A, şi făceau sport. Mult sport, pentru a se devolta armonios !

   De-a lungul secolelor, şcolarii n-au avut nici hârtie, nici creioane. Acum 2000 de ani, în Roma antică, ustensilele şcolarului erau ţinute într-un ghiozdan de lemn:  o tăbliţă de lemn acoperită cu ceară, o foaie de papirus, o trestie subţiată la un capăt  sau un stilet din metal sau din os. Dacă copilul era talentat, putea scrie pe o foaie de pairus cu o pană înmuiată  în cerneală. Cursurile erau  ţinute de un preceptor, iar materia cea mai studiată era latina. Studiile  le permiteau copiilor celor înstăriţi să obţină un post de funcţionar sau să devină oameni politici.

     În Evul Mediu, rolul principal în devoltarea şcolii l-a avut biserica. Preoţii şi călugării erau cei mai învăţaţi oameni ai unei comunităţi, iar una dintre sarcinile lor era aceea de a-i instrui pe ceilalţi membri ai societăţii.

     Nu foarte mulţi copii aveau acces la învăţătură în acea perioadă, căci în familiile sărace, supravieţuirea era mai importantă decât învăţătura, iar un copil nu însemna altceva decât un braţ de muncă în plus. Astfel, şcoala este  încă un privilegiu al celor înstăriţi.

    Cunoştinţele transmise de călugări erau limitate: în şcolile din acea perioadă  copiii studiau o singură carte, Biblia. Nu aveau la dispoziţie decât un singur exemplar pentru o clasă întreagă. Profesorii erau foarte severi, disciplina fiind la mare preţ.

    Vă sună cunoscut ? Faceţi abstracţie de perioadă şi gândiţi-vă la  muştele din ceaslovul lui Nică .Aşa este, Ion Creangă  face o prezentare foarte plastică a şcolii unei mici comunităţi rurale, administrată de biserică. Acest tip de şcoală se întâlneşte pretutindeni în Europa şi a funcţionat o lungă perioadă de timp,originile sale aflându-se în Evul Mediu.

    Acum 300 de ani, şcoala nu era la fel pentru toată lumea.Copii bogaţi învăţau acasă, cu profesori plătiţi de părinţii lor. Unele fete aveau acum şansa să înveţe.

    În satele sărace  profesorul organiza sala de clasă în propria sa locuinţă, cu copii de toate vârstele. Şi iar vă trimit la un exemplu din literatura românească,  celebrul Domn Trandafir al lui Mihail Sadoveanu. 

     Abia acum 150 de ani s-au construit primele şcoli moderne, la care aveau acces toţi copiii, fete şi băieţi. Dar aceştia nu învăţau împreună, ci în şcoli speciale pentru băieţi şi altele pentru fete.

      În urmă cu 100 de ani, cărţile de şcoală nu erau prea drăguţe. Copiii scriau cu tocuri cu peniţă metalică înmuiate în borcane de cerneală (călimară).

      Astăzi în Europa, fetele şi băieţii învaţă împreună în aceleaşi şcoli. Dar există încă locuri în lume în care mulţi copii nu învaţă pentru că trebuie să munceasă pentru a supravieţui. E o mare şansă să poţi învăţa.