Lăcomia lupului

            Pe cea mai înaltă ramură a unui copac se afla un cuib şi în acest cuib trăia o porumbiţă alături de puişorii săi. Într-o zi, un lup cu burta goală şi cu limba scoasă observă cuibul porumbiţei şi puii acesteia. Lupul începu să saliveze şi îi spuse acesteia:

            - Mătuşică porumbiţă, mi-e tare foame! Dă-mi imediat unul dintre puii tăi, că altfel vei simţi furia mea. Eu voi urla,voi mârâi,voi mugi şi voi sufla peste copacul tău, iar acesta se va rupe. Atunci te voi mânca pe tine şi pe micuţii tăi dintr-o singură înghiţitură!

             Un fior de spaimă străbătu corpul porumbiţei, care intrând în panică, îşi sacrifică unul dintre pui pentru a-i proteja pe ceilalţi. Lupul înghiţi puiul pe nerăsuflate, se linse apoi pe buze fericit că a făcut rost atât de uşor de o gustare bună.

            A doua zi, lupul reveni la copac şi spuse cu vocea sa teribilă :

            -Mătuşică porumbiţă, mi-e încă foarte, foarte foame! Dă-mi imediat unul dintre puii tăi, că altfel vei simţi furia mea. Voi urla,voi mârâi,voi mugi şi voi sufla peste copacul tău, iar acesta se va rupe. Atunci te voi mânca pe tine şi pe micuţii tăi dintr-o singură înghiţitură!

            Îngheţată de spaimă, ea se hotărî, cu lacrimi în inimă, să sacrifice un alt pui. Fără milă, lupul îl mâncă cu tot cu pene. Se linse apoi pe bot şi-şi spuse că a găsit din nou o gustare delicioasă.

            Sărmana mamă, nu ştia ce să mai facă. Cu lacrimi în ochi, înnebunită de durere, îşi părăsi cuibul şi se aşeză în mijlocul unui câmp.

             O barză care zbura deasupra câmpului auzi vaietele porumbiţei. Curioasă şi intrigată se aşeză lângă aceasta.

            -Sărmană verişoară, care este motivul acestei mari tristeţi ?

            -O mare nenorocire s-a abătut asupra mea. În fiecare zi un lup mă ameninţă pe mine şi familia mea. Cu vocea sa răutăcioasă îmi spune:"Mătuşică porumbiţă, mi-e foarte, foarte foame! Dă-mi imediat unul dintre puii tăi, că altfel vei simţi furia mea. Voi urla,voi mârâi,voi mugi şi voi sufla peste copacul tău, iar acesta se va rupe. Atunci te voi mânca pe tine şi pe micuţii tăi dintr-o singură înghiţitură!" De fiecare dată eu m-am supus şi am sacrificat unul din pui. Şi nu mi-au mai rămas mulţi.

            Barza izbucni în râs şi îi spuse porumbiţei:

            - N-ai pic de minte ! Ai văzut tu vreodată un lup spulberând un copac ? Ai văzut tu un lup să rupă un copac ? Ai văzut tu vreodată un lup căţărându-se într-un copac ? Nu ! Aşa că ascultă sfatul meu: Când lupul se va  întoarce spune-i că poate să urle, să mârâie, să mugească, să sufle cât vrea, că nu  faci nimic. Am însă o rugăminte la tine: nu-i spune lupului cine te-a sfătuit să te porţi aşa.

            Ziua următoare, lupul reveni la copac şi intonă refrenul cunoscut:

            -Mătuşică porumbiţă, mi-e foarte, foarte foame! Dă-mi imediat unul dintre puii tăi, că altfel vei simţi furia mea. Voi urla, voi mârâi, voi mugi şi voi sufla peste copacul tău, iar acesta se va rupe. Atunci te voi mânca pe tine şi pe micuţii tăi dintr-o singură înghiţitură!

            Porumbiţa îşi făcu curaj, îşi umflă pieptul şi cu un aer batjocoritor îi răspunse:

            - Sărmane lup ! Poţi să urli, să mârâi, să mugeşti şi să sufli cât vrei, că nu vei primi nimic! Dacă vrei puii mei, n-ai decât să te caţeri în copac !

            - Ups !

            Lupul nu-şi credea urechilor:

            -Spune-mi, cine te-a învăţat să-mi răspunzi aşa ?

            - Verişoara mea barza m-a pus să jur că nu-ţi voi răspunde la această întrebare !

            - Aha, barza !

            Lupul era  leşinat de foame. Se lungi sub copac. Limba îi atârna de un cot şi scotea spumă pe nas. După ce se odihni puţin, se hotărî să se ocupe de blestemata de barză.O zări de departe şi o strigă:

            -Barză, dragă barză ! Ce bucuros sunt să te revăd !

            Suspicioasă, barza se apropie câţiva paşi.

            - Hai, apropie-te, nu-ţi fie teamă !

            Nemaiavând nici o îndoială, barza se apropie încă câţiva paşi. Dintr-o dată, lupul se aruncă deasupra ei, o prinse între labele sale groase şi cu vocea sa rea îi spuse:

            - Barză bârfitoare ! Vei plăti pentru sfaturile tale proaste. Din cauza ta porumbiţa nu îmi mai dă puii săi, iar eu am pierdut o gustare delicioasă. Acum însă tu le vei lua locul. Pregăteşte-te, căci te voi jumuli şi te voi mânca !

            - Să mă mănânci ! Dar priveşte-mă ! Nu sunt decât piele şi os. Însă ştiu un loc unde mâncarea curge din abundenţă. Dacă te urci pe spinarea mea te voi duce acolo.

            Zis şi făcut. Lupul se urcă pe spinarea berzei şi amândoi îşi luară zborul în înaltul cerului.

            Barza îl întrebă pe lup:
            - Ce vezi dedesubt ?

            -Dedesubt ! Văd un imens câmp de grâu.

            Barza, din câteva bătăi de aripi, se înălţă şi mai mult.

            -Lupule, ce vezi  acum ?

            -Pământul a devenit ca un covor !

           Barza zbură şi mai sus. Ajunsese pe firmamentul cerului.

            - Şi acum ?

            -Oh la la ! Ameţesc.

            -Dar ce vezi ?
            -Un imens platou albastru !

            - Asta e ! Acum trebuie să găsim mâncarea.

            Barza ajunsese deasupra mării şi dintr-o privire zări spuma albă a valurilor. Marea era dezlănţuită. Dar lupul nu auzea şi nu vedea nimic.

            -Vezi cum acel platou albastru se umple cu o frumoasă spumă albă ? Este o cremă delicioasă, foarte hrănitoare, care curge fără oprire, îi spuse barza.

            Lupul avea apă în gură de poftă. Barza îi spuse:
            - Vom coborî !  Desfă-ţi labele din jurul gâtului meu şi eu mă voi aşeza pe platou, ca tu să poţi mînca.

            Lupul, credul, desfăcu strânsoarea. Dar de îndată ce-şi simţi gâtul eliberat de braţele lui puternice, barza se întoarse şi zbură pe spate, iar lupul căzu.Din înaltul cerului, barza văzu bietul animal care se zbătea în marea dezlănţuită. Curând acesta dispăru, înghiţit de spuma furioasă a valurilor.

            La întoarcerea pe uscat, barza, supărată, se duse glonţ la porumbiţă:

            - Fiinţă nerecunoscătoare ! De ce nu ai păstrat secretul nostru ? Pălăvrăgeala ta era să mă coste viaţa !

            Ruşinată, cu privirea plecată, porumbiţa îi răspunse încetişor:

            - Mii de scuze, verişoară. Ce pot să fac, în faţa lupului eu mă pierd cu totul. N-am putut să-i ascund adevărul. Altă dată să nu-mi mai încredinţezi vreun secret.

            -Îmi provoci milă. Nu voi mai avea niciodată încredere în tine.

            Barza îşi luă zborul şi uită repede această poveste. Cât despre porumbiţă, după ce puii săi îşi luară zborul, povesti această teribilă istorie tuturor prietenelor sale.

             Eu eram lungit sub un copac, le-am ascultat şi am venit până aici ca să v-o  povestesc. 
                                                                                                                              
                                                                                                                                  poveste din Maroc


Images courtesy of DailyClipArt.net