Principiul camerei obscure este cunoscut din antichitate. Aristotel a
observat că razele de lumină care pornesc de la un obiect luminos,
pătrunzând într-o cameră sau cutie întunecată printr-un mic orificiu circular formează o imagine întoarsă a obiectului luminos.
Această cameră obscură stă şi astăzi la baza constructiei aparatului
fotografic. Numeroşi pictori au folosit acest procedeu pentru a desena cu
precizie peisaje.
În
perioada Renaşterii, Leonardo da Vinci a descris în mod ştiinţific formarea imaginii în camera obscură. În jurul
anului 1550 matematicianul italian Jerome Cardan a montat în locul micului
orificiu circular al camerei obscure o lentilă, îmbunătăţire care s-a reflectat în calitatea imaginilor obţinute, acestea fiind mai clare şi mai luminoase.
Apoi veneţianul Daniel Barbaro a adăugat lentilei lui Cardan o diafragmă, adică un
disc opac cu un orificiu reglabil, care lăsa să treacă în camera aparatului
cantitatea necesară de lumină.
În 1676
matematicianul Johan Sturm a adăugat o oglindă la 45 de grade faţă de obiectiv.
Toate
condiţiile pentru conceperea unui aparat fotografic şi realizarea unei fotografii erau acum întrunite, singura
problemă fiind aceea a fixării imaginii, căci imaginea obţinută cu ajutorul
camerei obscure era una trecătoare, neputând fi păstrată decât cu ajutorul
desenului.
Şi aşa am
ajuns în anul 1826. Un fost ofiţer francez - Nicéphore Niepce- a utilizat pentru
prima dată camera obscură pentru fotografie. În partea opusă obiectivului acesta a aşezat o placă de sticlă acoperită cu săruri de argint, în încercarea de a fixa imaginea cu ajutorul unor compuşi chimici. Niepce a realizat fotografia de la fereastra balconului său.
Din 1829 Niepce s-a asociat cu pictorul şi scenograful parizian Jaques Daguerre pentru a-şi exploata invenţia. Aceştia au folosit un aparat format din două cutii de lemn care culisau una în interiorul celeilalte, un obiectiv, o lentilă menisc şi geamul mat pe care se forma imaginea. După moartea lui Niepce, Daguerre a îmbunătăţit sistemul, iar primul nume oficial al fotografiei a fost "daguerrotipie".
Dacă pentru primele imagini obţinute de Niepce, timpul de expunere a fost de 8 ore, Daguerre a reuşit să-l reducă la 30 de minute.
Invenţia a fost cumpărată de statul francez în 1839 şi pusă la dispoziţia publicului.
Primul constructor de aparate fotografice din lume a fost Alphonse Giroux, iar acestea erau vândute sub semnătura lui Daguerre. Costul unui aparat era de 400 de franci. Cu timpul au apărut noi constructori de aparate, fiecare dintre aceştia încercând să îmbunătăţească sistemul.
În 1851 englezul Archer Frederick Scott a inventat procedeul cu colodiu umed şi a construit un aparat fotografic în care se executau toate operaţiile procesului fotografic, începând cu prepararea plăcilor sensibile. Aşa a apărut fotografia "la minut". În interiorul cutiei aparatului, fotograful, prin unele deschideri protejate de lumină, îşi vâra mâinile sau chiar capul în compartimentele speciale în care se aflau soluţiile necesare realizării fotografiei. Timpul de expunere a fost redus la câteva secunde.
În 1835 englezul William Henry Fox Talbot realizează cel mai vechi negativ pe hârtie, care permitea realizarea unui tiraj pozitiv, numit "calotype".
În 1854 este patentat un dispozitiv în care materialul sensibil (hârtia) era înfăşurat pe două bobine. Dispozitivul se putea adapta la diferite aparate şi putea debita până la 12 imagini.
În 1860 un fotograf englez, John Kibble. realizează un aparat fotografic montat pe roţi şi tras de un cal, având dimensiunile imaginii de 90X110cm. Fiecare placă fotografică cântărea circa 20 kg.
Către anul 1880, echipamentul fotografic a început să semene cu cel din zilele noastre, fiind mai uşor de manipulat şi având o greutate redusă. Existau de acum patru tipuri de aparate: aparatul box cu casete de plăci (1867), aparatul cu magazia de plăci în interiorul său (1881), aparatul cu rolfilm (1885) şi aparatul reflex (1861).
Aparatul care a revoluţionat însă fotografia a fost aparatul cu rolfilm fabricat de Kodak, companie înfiinţată de americanul George Eastman în anul 1888. Acesta a scos primul suport pentru fotografie transparent, suplu, înlocuind plăcile de sticlă, fragile şi greoaie şi a construit un aparat uşor, transformând fotografia într-o activitate accesibilă publicului larg. Era un aparat portativ care permitea 100 de expuneri cu o singură încărcătură (un rolfilm). Costul aparatului era de 25 de dolari, iar developarea şi copierea imaginilor se făcea la fabrică, aparatul fiind restituit proprietarului gata încărcat cu un film nou. Deviza lui Eastman era: "Dumneavoastră apăsaţi pe buton şi noi facem restul".
La nivelul anului 1898, la mai puţin de un secol de la realizarea primei fotografii, cu o expunere la lumină de 8 ore, timpul de expunere varia între 1/20 - 1/1000 dintr-o secundă.
Prima fotografie color a fost realizată de fizicianul James Clerk Maxwell în anul 1861, iar primul sistem de realizare a fotografiilor color a fost creat în anul 1903.
În timp, fotografia şi-a găsit numeroase aplicaţii în diverse domenii. Astfel, ea a devenit un auxiliar de experimentare în domeniul ştiinţelor. În 1882, primul fişier antropometric al poliţiei este însoţit de fotografii. Din 1895 proprietăţile fotografiei şi ale razelor X sunt folosite în medicină.
Fotografia începe să fie inserată în articolele de presă. Ea este cea care va atrage atenţia asupra condiţiilor de viaţă şi muncă ale păturilor defavorizate.
Cu timpul, s-a dezvotat un nou gen fotografic - fotoreportajul. Sunt cunoscuţi Mathew Brady, cu fotografiile din timpul războiului de secesiune (1861-1864), Dorothea Lange, pentru ilustrarea suferinţelor oamenilor atinşi de criza din 1929 sau Robert Capa (1913-1954), fotograf american de origine maghiară, mort în Indochina în timpul realizării unui fotoreportaj. Dintre români, merită amintit Carol Pop de Szathmari,considerat a fi primul fotoreporter de război din lume, cu fotografiile din Războiul Crimeei (1853-1856).
Unul din primii portretişti-fotografi este francezul Nadar. În 1860 acesta avea la Paris un studio fotografic unde a făcut portretele multor celebrităţi ale vremii sale - actori, scriitori, pictori.
Îl putem aminti apoi pe Eugène Atget (1857-1927), fotograful pieton al Parisului care a surprins în mai multe serii de fotografii (circa 25.000 de poze) viaţa şi obiceiurile pariziene ale epocii sale.
Fotografia şi-a găsit cu greu locul în domeniul artelor vizuale. Baudelaire spunea că "fotografia nu este o artă ci un procedeu mecanic de reproducere şi refugiul pictorilor rataţi".
De la inventarea fotografiei, pictorii s-au folosit însă de această nouă tehnică în dorinţa de a elibera modelele, care până atunci erau nevoite să pozeze timp îndelungat în poziţii nu tocmai comode.
Degas a explorat posibilităţile estetice ale fotografiei şi a realizat numeroase fotografii seara, utilizând diverse surse luminoase indirecte, concentrându-se asupra clar-obscurului, pentru a obţine efecte de ambianţă ca la marii maeştri.
Curentul impresionist a suferit în mod direct influenţa fotografiei, în dorinţa de a surprinde caracterul efemer al lucrurilor. Scenele pictate nu sunt numai compoziţii statice, ci ele seamănă tot mai mult cu instantaneele fotografice.
Din 1914 fotografia intră în avangardă, adică în acea mişcare literară şi artistică ce respingea total tiparele artei tradiţionale, proclamând necesitatea înnoirii şi recurgea la forme excentrice de manifestare. Unii artişti utilizau fotografia în dorinţa de a pune cultura în acord cu tehnica.
Salvator Dali spunea că pictura nu este altceva decât fotografie făcută de mână şi colorată. De altfel, de-a lungul carierei sale, acesta a colaborat cu mai mulţi fotografi celebri ai epocii.
În acelaşi timp asistăm la tendinţa de răspândire în masă a fotografiei, ca mijloc de înregistrare a imaginilor vieţii familiale.
Publicitatea ilustrată este o mare descoperire a secolului XX. La început, campaniile publicitare foloseau artişti desenatori şi nu fotografi. Din 1920, fotografia a fost adoptată în publicitate.
Apar şi fotografi ai naturii ca Stephen Dalton, sau David Doubilet.
Încercările lui Marey şi Muybridge de la jumătatea secolului al XIX-lea în cronofotografie (realizarea unei serii de imagini într-o fracţiune de secundă pentru a descompune mişcări rapide) contribuie la inventarea cinematografului de către fraţii Lumière în 1895.
În prezent prin apariţia fotografiei digitale (1981) suntem în faţa unei abundenţe creative fără precedent. Aparatele fotografice digitale permit vizualizarea fotografiilor imediat ce au fost realizate, ştergerea acestora fără a irosi pelicula dacă nu sunt pe placul fotografului iar retuşarea lor se realizează foarte uşor cu ajutorul unui calculator.
Şi acum pentru cei care vor să ştie mai mult:
1. Un material amplu dedicat fotografiei, cuprinzând şi biografia unor fotoreporteri celebri, de care am amintit şi eu (pag. 52-60), dar nu chiar pentru copii, aici: REPERE-DIN-ISTORIA-FOTOGRAFIEI de Gabriela Sandu.
2. O carte pentru 8-14 ani, Portretul fantomei de Avi.În ciuda acţiunii demne de "Fenomene stranii", romanul are două piste de valorificat: a.tehnica realizării fotografiei în 1872; b. condiţia copilului-ucenic în secolul al XIX-lea.
3. O reconstituire a modului de realizare a primei fotografii din lume:aici
4.Portretele lui Nadar: aici
5.Câteva din fotografiile lui Eugène Atget: aici
Dacă pentru primele imagini obţinute de Niepce, timpul de expunere a fost de 8 ore, Daguerre a reuşit să-l reducă la 30 de minute.
Invenţia a fost cumpărată de statul francez în 1839 şi pusă la dispoziţia publicului.
Primul constructor de aparate fotografice din lume a fost Alphonse Giroux, iar acestea erau vândute sub semnătura lui Daguerre. Costul unui aparat era de 400 de franci. Cu timpul au apărut noi constructori de aparate, fiecare dintre aceştia încercând să îmbunătăţească sistemul.
În 1851 englezul Archer Frederick Scott a inventat procedeul cu colodiu umed şi a construit un aparat fotografic în care se executau toate operaţiile procesului fotografic, începând cu prepararea plăcilor sensibile. Aşa a apărut fotografia "la minut". În interiorul cutiei aparatului, fotograful, prin unele deschideri protejate de lumină, îşi vâra mâinile sau chiar capul în compartimentele speciale în care se aflau soluţiile necesare realizării fotografiei. Timpul de expunere a fost redus la câteva secunde.
În 1835 englezul William Henry Fox Talbot realizează cel mai vechi negativ pe hârtie, care permitea realizarea unui tiraj pozitiv, numit "calotype".
În 1854 este patentat un dispozitiv în care materialul sensibil (hârtia) era înfăşurat pe două bobine. Dispozitivul se putea adapta la diferite aparate şi putea debita până la 12 imagini.
În 1860 un fotograf englez, John Kibble. realizează un aparat fotografic montat pe roţi şi tras de un cal, având dimensiunile imaginii de 90X110cm. Fiecare placă fotografică cântărea circa 20 kg.
Către anul 1880, echipamentul fotografic a început să semene cu cel din zilele noastre, fiind mai uşor de manipulat şi având o greutate redusă. Existau de acum patru tipuri de aparate: aparatul box cu casete de plăci (1867), aparatul cu magazia de plăci în interiorul său (1881), aparatul cu rolfilm (1885) şi aparatul reflex (1861).
Aparatul care a revoluţionat însă fotografia a fost aparatul cu rolfilm fabricat de Kodak, companie înfiinţată de americanul George Eastman în anul 1888. Acesta a scos primul suport pentru fotografie transparent, suplu, înlocuind plăcile de sticlă, fragile şi greoaie şi a construit un aparat uşor, transformând fotografia într-o activitate accesibilă publicului larg. Era un aparat portativ care permitea 100 de expuneri cu o singură încărcătură (un rolfilm). Costul aparatului era de 25 de dolari, iar developarea şi copierea imaginilor se făcea la fabrică, aparatul fiind restituit proprietarului gata încărcat cu un film nou. Deviza lui Eastman era: "Dumneavoastră apăsaţi pe buton şi noi facem restul".
La nivelul anului 1898, la mai puţin de un secol de la realizarea primei fotografii, cu o expunere la lumină de 8 ore, timpul de expunere varia între 1/20 - 1/1000 dintr-o secundă.
Prima fotografie color a fost realizată de fizicianul James Clerk Maxwell în anul 1861, iar primul sistem de realizare a fotografiilor color a fost creat în anul 1903.
 |
| Prima fotografie color |
În timp, fotografia şi-a găsit numeroase aplicaţii în diverse domenii. Astfel, ea a devenit un auxiliar de experimentare în domeniul ştiinţelor. În 1882, primul fişier antropometric al poliţiei este însoţit de fotografii. Din 1895 proprietăţile fotografiei şi ale razelor X sunt folosite în medicină.
Fotografia începe să fie inserată în articolele de presă. Ea este cea care va atrage atenţia asupra condiţiilor de viaţă şi muncă ale păturilor defavorizate.
Cu timpul, s-a dezvotat un nou gen fotografic - fotoreportajul. Sunt cunoscuţi Mathew Brady, cu fotografiile din timpul războiului de secesiune (1861-1864), Dorothea Lange, pentru ilustrarea suferinţelor oamenilor atinşi de criza din 1929 sau Robert Capa (1913-1954), fotograf american de origine maghiară, mort în Indochina în timpul realizării unui fotoreportaj. Dintre români, merită amintit Carol Pop de Szathmari,considerat a fi primul fotoreporter de război din lume, cu fotografiile din Războiul Crimeei (1853-1856).
Unul din primii portretişti-fotografi este francezul Nadar. În 1860 acesta avea la Paris un studio fotografic unde a făcut portretele multor celebrităţi ale vremii sale - actori, scriitori, pictori.
Îl putem aminti apoi pe Eugène Atget (1857-1927), fotograful pieton al Parisului care a surprins în mai multe serii de fotografii (circa 25.000 de poze) viaţa şi obiceiurile pariziene ale epocii sale.
Fotografia şi-a găsit cu greu locul în domeniul artelor vizuale. Baudelaire spunea că "fotografia nu este o artă ci un procedeu mecanic de reproducere şi refugiul pictorilor rataţi".
De la inventarea fotografiei, pictorii s-au folosit însă de această nouă tehnică în dorinţa de a elibera modelele, care până atunci erau nevoite să pozeze timp îndelungat în poziţii nu tocmai comode.
Degas a explorat posibilităţile estetice ale fotografiei şi a realizat numeroase fotografii seara, utilizând diverse surse luminoase indirecte, concentrându-se asupra clar-obscurului, pentru a obţine efecte de ambianţă ca la marii maeştri.
Curentul impresionist a suferit în mod direct influenţa fotografiei, în dorinţa de a surprinde caracterul efemer al lucrurilor. Scenele pictate nu sunt numai compoziţii statice, ci ele seamănă tot mai mult cu instantaneele fotografice.
Din 1914 fotografia intră în avangardă, adică în acea mişcare literară şi artistică ce respingea total tiparele artei tradiţionale, proclamând necesitatea înnoirii şi recurgea la forme excentrice de manifestare. Unii artişti utilizau fotografia în dorinţa de a pune cultura în acord cu tehnica.
Salvator Dali spunea că pictura nu este altceva decât fotografie făcută de mână şi colorată. De altfel, de-a lungul carierei sale, acesta a colaborat cu mai mulţi fotografi celebri ai epocii.
În acelaşi timp asistăm la tendinţa de răspândire în masă a fotografiei, ca mijloc de înregistrare a imaginilor vieţii familiale.
Publicitatea ilustrată este o mare descoperire a secolului XX. La început, campaniile publicitare foloseau artişti desenatori şi nu fotografi. Din 1920, fotografia a fost adoptată în publicitate.
Apar şi fotografi ai naturii ca Stephen Dalton, sau David Doubilet.
Încercările lui Marey şi Muybridge de la jumătatea secolului al XIX-lea în cronofotografie (realizarea unei serii de imagini într-o fracţiune de secundă pentru a descompune mişcări rapide) contribuie la inventarea cinematografului de către fraţii Lumière în 1895.
În prezent prin apariţia fotografiei digitale (1981) suntem în faţa unei abundenţe creative fără precedent. Aparatele fotografice digitale permit vizualizarea fotografiilor imediat ce au fost realizate, ştergerea acestora fără a irosi pelicula dacă nu sunt pe placul fotografului iar retuşarea lor se realizează foarte uşor cu ajutorul unui calculator.
Şi acum pentru cei care vor să ştie mai mult:
1. Un material amplu dedicat fotografiei, cuprinzând şi biografia unor fotoreporteri celebri, de care am amintit şi eu (pag. 52-60), dar nu chiar pentru copii, aici: REPERE-DIN-ISTORIA-FOTOGRAFIEI de Gabriela Sandu.
2. O carte pentru 8-14 ani, Portretul fantomei de Avi.În ciuda acţiunii demne de "Fenomene stranii", romanul are două piste de valorificat: a.tehnica realizării fotografiei în 1872; b. condiţia copilului-ucenic în secolul al XIX-lea.
3. O reconstituire a modului de realizare a primei fotografii din lume:aici
4.Portretele lui Nadar: aici
5.Câteva din fotografiile lui Eugène Atget: aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu