În perioada
preistorică, copiii nu mergeau încă la şcoală. Nici nu existau şcoli în acea
perioadă, iar tot ceea ce învăţau era
să procure hrană şi să o pregătească, să confecţioneze unelte şi să le
folosească. „Învăţătura” lor se limita la minime cunoştinţe de
subzistenţă, transmise pe cale orală de către părinţi. Am putea spune că picturile rupestre reprezentau un fel de "manual" destinat transmiterii unor cunoştinţe către urmaşi.
În antichitate, în urmă cu aproape
5000 de ani, într-un regat numit Sumer, oamenii au inventat scrierea. Şi pentru
a-i învăţa pe alţii să scrie şi să citească au inventat şi şcoala. Dar nu toată
lumea avea dreptul să înveţe. Numai băieţii aveau acest privilegiu.
Acum 2500 de ani în Grecia antică, tot
băieţii mergeau la şcoală. Acolo învăţau să scrie, să citească, să socotească,
să cânte şi să recite poeme. A, şi făceau sport. Mult sport, pentru a se
devolta armonios !
De-a lungul secolelor, şcolarii n-au
avut nici hârtie, nici creioane. Acum 2000 de ani, în Roma antică, ustensilele
şcolarului erau ţinute într-un ghiozdan de lemn: o tăbliţă de lemn acoperită cu ceară, o foaie
de papirus, o trestie subţiată la un
capăt sau un stilet din metal sau din
os. Dacă copilul era talentat, putea scrie pe o foaie de pairus cu o pană
înmuiată în cerneală. Cursurile
erau ţinute de un preceptor, iar materia
cea mai studiată era latina. Studiile le
permiteau copiilor celor înstăriţi să obţină un post de funcţionar sau să devină
oameni politici.
În Evul Mediu, rolul principal în
devoltarea şcolii l-a avut biserica. Preoţii şi călugării erau cei mai învăţaţi
oameni ai unei comunităţi, iar una dintre sarcinile lor era aceea de a-i
instrui pe ceilalţi membri ai societăţii.
Nu foarte mulţi copii aveau acces la
învăţătură în acea perioadă, căci în familiile sărace, supravieţuirea era mai
importantă decât învăţătura, iar un copil nu însemna altceva decât un braţ de
muncă în plus. Astfel, şcoala este încă
un privilegiu al celor înstăriţi.
Cunoştinţele transmise de călugări
erau limitate: în şcolile din acea perioadă copiii studiau o singură carte, Biblia. Nu
aveau la dispoziţie decât un singur exemplar pentru o clasă întreagă. Profesorii
erau foarte severi, disciplina fiind la mare preţ.
Vă sună cunoscut ? Faceţi abstracţie de perioadă şi gândiţi-vă la muştele din ceaslovul lui Nică .Aşa este, Ion Creangă face o prezentare foarte plastică a şcolii unei mici comunităţi rurale, administrată de biserică. Acest tip de şcoală se întâlneşte pretutindeni în Europa şi a funcţionat o lungă perioadă de timp,originile sale aflându-se în Evul Mediu.
Acum 300 de ani, şcoala nu era la
fel pentru toată lumea.Copii bogaţi învăţau acasă, cu profesori plătiţi de părinţii lor. Unele fete aveau acum şansa să înveţe.
În satele sărace profesorul organiza sala de clasă în
propria sa locuinţă, cu copii de toate vârstele. Şi iar vă trimit la un exemplu din literatura românească, celebrul Domn Trandafir al lui Mihail Sadoveanu.
Abia acum 150 de ani s-au construit
primele şcoli moderne, la care aveau acces toţi copiii, fete şi băieţi. Dar aceştia nu
învăţau împreună, ci în şcoli speciale pentru băieţi şi altele pentru
fete.
În urmă cu 100 de ani, cărţile de
şcoală nu erau prea drăguţe. Copiii scriau cu tocuri cu peniţă metalică înmuiate în
borcane de cerneală (călimară).
Astăzi în Europa, fetele şi băieţii
învaţă împreună în aceleaşi şcoli. Dar există încă
locuri în lume în care mulţi copii nu învaţă pentru că trebuie să munceasă
pentru a supravieţui. E o mare şansă să poţi învăţa.